marți, 16 decembrie 2025

Modificarile din sistem, dezbatute de sefii invatamantului

Discutii pe Legea Educatiei

Noua Lege a Educatiei a fost tema unei conferinte de presa organizata ieri la nivelul Inspectoratului Scolar Judetean Bacau. Prof. Florin Lazar, inspectorul general, a prezentat modificari care survin in sistemul de invatamânt preuniversitar, dar si masurile care vor fi luate pentru aplicarea acestei legi, incepând cu anul scolar viitor.

Sistemul de invatamânt are in sfârsit o lege care reglementeaza intreaga activitate si organizare a tot ceea ce inseamna programa scolara, norma didactica, functionare a unitatilor scolare, mod de evaluare a elevilor si structura a nivelurilor de invatamânt preuniversitar. Legea Educatiei, promulgata de presedintele tarii, ce urmeaza sa fie publicata in cel mai scurt timp in Monitorul Oficial, va fi pusa in aplicare incepând cu anul scolar viitor. Modificarile aduse prin acest act normativ a fost tema unei conferinte de presa care a avut loc la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau. “Din punctul meu de vedere competitia politica pe aceasta lege s-a incheiat. Avem o Lege a Educatiei, de care era absoluta nevoie, iar noi, echipa de la ISJ, impreuna cu directorii unitatilor de invatamânt vom asigura aplicarea acestui act normativ”, a declarat prof. Florin Lazar, inspector scolar general.



Clasa a IX-a trece la gimnaziu

Noua Lege Educatiei asigura stabilitate sistemului, prin faptul ca evaluarile nationale care vor fi date de absolventii invatamântului gimnazial (Testele Nationale), cât si de elevii care termina invatamântul liceal (examenul de bacalaureat), vor fi modificate abia la finalizarea ciclului si nu in timpul anilor de studii, asa cum s-a intâmplat anul trecut. Concret, elevii care abia de anul viitor intra in clasa a V-a sau la liceu, tocmai peste patru ani vor sustine examenele nationale in noul format. Pâna atunci, evalurarile nationale au aceeasi structura, tocmai pentru a nu afecta actuala programa scolara aflata deja in derulare si dupa care elevii deja studiaza in cele doua forme de invatamânt, gimnazial sau liceal. “Noutati sunt si in ceea ce priveste nivelurile invatamântului preuniversitar. Astfel, clasa pregatitoare va fi cuprinsa in invatamântul primar, iar clasa a IX-a va trece la gimnaziu. Nu vor fi reduceri de posturi in sistem, pe motiv ca vor fi formate consortii scolare care vor reorganiza intreaga retea”, a mai explicat “generalul” Lazar. In plus, scolile vor avea personalitate juridica daca au minimum 300 de elevi, iar gradinitele, minimum 150 de prescolari.

Orar modificat si libertate la catedra

Alte noutati se refera la faptul ca numarul de ore alocat pe discipline in planul cadru de invatamânt prevede un maxim de ore pe saptamâna, astfel incât orarul elevilor sa fie mult mai flexibil. Legea prevede ca: in invatamântul primar se vor efectua maximum 20 de ore / saptamâna, in invatamântul gimnazial – maximum 25 de ore/saptamâna, iar in invatamântul liceal – maxim 30 de ore / saptamâna. Modificari sunt si in ceea ce priveste programa scolara, in sensul ca aceasta va fi acoperita de ore de predare si evaluare la clasa numai 75 la suta, restul de 25 la suta din timpul alocat procesului de invatamânt fiind lasat la latitudinea cadrului didactic, ce il poate folosi pentru invatarea remediala, consolidarea cunostintelor sau doar pentru stimularea elevilor capabili de performanta. Aceasta noutate asigura o anumita flexibilitate curriculara in tot ceea ce inseamna activitatea la catedra. Forma finala a Legii Educatiei este cea afisata deja pe site-ul oficial al Ministerului Educatiei, Tineretului si Sportului.
Roxana Neagu



spot_img