30 aprilie 2024
ActualitateMinistrul Administratiei si Internelor avertizeaza: "Incetati complicitatile cu evazionistii!"

Ministrul Administratiei si Internelor avertizeaza: “Incetati complicitatile cu evazionistii!”

Cu ocazia scurtei sale vizite in Bacau, ministrul Gabriel Berca a tunat si fulgerat la adresa celor care ii protejeaza pe evazionisti. Acesta le-a atras atentia directorilor Directiei de Finante si Garzii Financiare sa nu protejeze oamenii de afaceri, in dauna bugetului de stat.

Ministrul Administratiei si Internelor a transmis directorilor de institutii bacauane concluziile Comitetului interministerial pentru combaterea evaziunii fiscale care a avut loc in aceasta saptamâna. Pe scurt, institutiile de control trebuie sa manifeste toleranta zero fata de evazionisti. Bugetul de stat are nevoie de bani, le-a transmis clar si raspicat directorilor de institutii ministrul Berca. "Va cer aici, in teritoriu, sa incetati complicitatile cu cei care fac evaziune fiscala. Deciziile vor fi foarte dure in continuare cu cei care incerca sa protejeze firme. Intrati-va in rol! Schimbarile vor continua daca nu ne atingem tinta", a avertizat ministrul Gabriel Berca.
Acesta a folosit un ton dur la adresa directorilor de la Directia de Finante si Garda Financiara. Totodata, acesta a cerut maxima seriozitate in ceea ce priveste contractele de achizitii publice. "Mare grija la achizitiile publice pe fonduri europene, incompatibilitati, caiete de sarcini cu dedicatie. Mare atentie sa va faceti datoria. Politia: acolo unde exista sesizari prin structurile de informatii sa le dea drumul la parchet", a mai spus Berca.

Nu au vazut, nu stiu

Cei doi directori bacauani nu s-au simtit vizati de avertismentele ministrului si sustin ca angajatii din cele doua institutii nu ar avea nicio relatia dubioasa care sa dauneze sarcinilor de serviciu.
"Nu am asemenea legaturi. Telul meu este unul singur, realizarea indicatorilor de performanta", a explicat Mircea Muntean, directorul Directiei de Finante Publice Bacau. "Probabil mai sunt prin institutii oameni cu legaturi dubioase, dar de fiecare data când am aflat am luat masuri ferme. Nu voi accepta compromisuri, pentru ca un compromis la noi inseamna favorizarea evaziunii fiscale, este infractiune si este grav. Nu voi accepta", a mai spus directorul finantelor bacauane.
"Noi ne facem datoria raportat la sarcinile stabilite de Ministerul de Finante. Cred ca daca unul din functionarii publici din acest judet ar avea niste legaturi nefiresti sau nu si-ar fi facut datoria la locul de munca se luau masurile legale. Exista comisie de disciplina, iar daca exista raspundere penala exista pachet, politie, care trebuie sa isi faca datoria", a explicat comisar sef la Garda Financiara Bacau, Romeo Fratila.
Destructurarea gruparilor infractionale, recuperarea rapida a prejudiciilor, utilizarea eficienta a resurselor in raport cu rezultatele obtinute sunt doar câteva din obiectivele fixate de Guvernul Ungureanu dupa Comitetul interministerial pe evaziune fiscala. (Andreea Gavrila)



Ministrul Berca a bagat politistii in sedinta

Dupa ce a participat la investirea noului prefect de Bacau, ministrul de Interne, Gabriel Berca, i-a bagat in sedinta pe politistii cu functie de conducere si sefii celorlalte structuri ale MAI din teritoriu. Intâlnirea a avut loc la Directia Agricola si a durat mai bine de o ora. „Am discutat despre problema evaziunii fiscale, despre alegerile locale ce vor urma in luna iunie, le-am cerut sa fie atenti la achizitiile publice, mai ales politistii de la Investigarea Fraudelor, si sa colaboreze cu procurorii. Dânsii au ridicat problema cotei de combustibil, avem in discutie acest lucru si vedem ce este de facut. Pentru Bacau deja am detasat 64 de cadre care au absolvit scolile de politie si cautam solutii pentru ca lucrurile sa functioneze”, a declarat Gabriel Berca la finalul sedintei. Oficialii de la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau recunosc ca ministrul le-a cerut sa dea dovada de corectitudine si profesionalism pe perioada alegerilor, iar cei care se vor abate de la lege vor fi aspru sanctionati. „S-au discutat mai multe lucruri. Este adevarat ca noi am solicitat sa ni se aloce mai mult combustibil pentru a putea face fata situatiei operative din judet. Cererea noastra urmeaza sa fie analizata”, a spus cms. sef Vasile Oprisan, inspectorul sef al IPJ Bacau. (Geta P.)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri