Astăzi, 15 iunie 2025, România îl comemorează pe Mihai Eminescu, poetul național, la 136 de ani de la trecerea sa în eternitate. În fiecare an, această dată devine un prilej de reculegere, dar și de reflecție asupra identității culturale românești, profund marcate de opera și spiritul celui supranumit „Luceafărul poeziei românești”.
O viață scurtă, o moștenire nemuritoare
Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, în Botoșani, și a murit pe 15 iunie 1889, la București, în sanatoriul doctorului Șuțu. Deși a trăit doar 39 de ani, viața sa a fost una intensă, traversată de zbucium intelectual, suferință fizică și deziluzii sociale, dar și de o sete inepuizabilă de cunoaștere, de frumos și de absolut.
Poet, prozator, publicist, traducător, gânditor profund și vizionar politic, Eminescu a lăsat o operă care depășește granițele esteticului, devenind pilon de rezistență spirituală pentru o națiune în căutare de sine.
Poetul și omul
În spatele mitului „poetului romantic genial” stă un om complex: riguros în cercetare, un autodidact care a studiat filosofia germană, istoria, limba sanscrită, literatura universală, dar și economia politică. A fost un ziarist incomod, redactor la Timpul, unde a publicat articole care și astăzi par profetice prin luciditatea lor. Apărător al valorilor naționale, Eminescu a denunțat corupția, trădarea interesului românesc și pericolele diluării identității naționale în fața influențelor externe.
Poezia – templul idealului
Pentru Eminescu, poezia nu era un simplu exercițiu estetic. Era un altar al adevărului, al eternității, al frumuseții absolute. De la versurile de dragoste pline de melancolie și sublim („Floare albastră”, „Dor de moarte”, „Sara pe deal”) la epopeile filozofice („Luceafărul”, „Scrisorile”), de la poemele de revoltă socială („Împărat și proletar”) la meditațiile metafizice („Odă în metru antic”), opera sa sondează abisurile ființei și înălțimile spiritului.
Eminescu azi
Într-o lume aflată în permanentă schimbare, în care valorile par tot mai volatile, Eminescu rămâne un punct cardinal. Nu doar ca simbol al literaturii române, ci și ca instanță morală, intelectuală și identitară. În școli, în biblioteci, în muzee, în spațiul public – chipul său, versurile sale și ideile lui continuă să inspire și să provoace.
Astăzi, la Cimitirul Bellu, acolo unde își doarme somnul de veci, sunt așezate flori și se rostesc versuri. În întreaga țară au loc ceremonii, lecturi publice, expoziții și emisiuni dedicate vieții și operei sale. Dar, dincolo de ritual, ceea ce contează este păstrarea vie a dialogului cu Eminescu – ca reper, ca oglindă, ca model de verticalitate.
În loc de încheiere
Mihai Eminescu nu a fost doar un poet. A fost o conștiință. O voce care și-a asumat durerea lumii și a transfigurat-o în frumusețe. A fost un om care a visat cu ochii deschiși și a ars cu luciditate pentru un ideal. Iar astăzi, când îl comemorăm, poate că cel mai potrivit omagiu nu e doar să-i recităm versurile, ci să ne întrebăm ce am făcut cu moștenirea lui.
„Nu credeam să-nvăț a muri vreodată –
Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi,
Ochii mei nălțam visători la steaua
Singurătății.”
Astăzi, Mihai Eminescu e mai puțin singur. Îl comemorăm. Îl înțelegem?