luni, 15 decembrie 2025

Motociclism/ Campionatul European de Enduro

„Marseilleza”, în Bacău

Cea de-a doua etapă a Campionatului European de Enduro, desfășurată în weekend, în Bacău, l-a consacrat drept câștigător absolut pe francezul Hugo Blanjque, urmat de suedezul Erik Appelqvist și italianul Alessandro Battig.

De altfel, Franța, Suedia și Italia au fost principalele abonate la podium la cele mai multe dintre cele nouă clase de concurs. „Marseilleza” s-a intonat în alte două rânduri, în onoarea învingătorului clasei Junior E1, Thomas Dubost, și a celui de la Junior U21, Nathan Bererd.

O luptă foarte strânsă s-a dat și la Feminin, etapa băcăuană punctând și pentru Campionatul Mondial. Locul 1 a revenit finlandezei Sanna Karkkainen, pe poziția a doua a urcat olandeza Nina Klink, în timp ce podiumul a fost completat de suedeza Amanda Elvin. Cele două zile de concurs nu au înregistrat incidente deosebite, spre bucuria organizatorilor.

„Am avut peste o sută de concurenți din 18 țări, iar feedback-ul a fost unul pozitiv, ceea ce ne face să credem că vom primi din nou premiul 1 pentru organizare”, a declarat Ionuț Ceasar, președintele X-Cape Bacău, promotorul evenimentului organizat în parteneriat cu Consiliul Județean și Consiliul Local.

Următoarea etapă a Europeanului de Enduro va avea loc pe 11-12 august, la Skovde, în Suedia.



spot_img