Mariana Butuc a interacţionat prima dată cu angajaţii de la Crucea Roşie Bacău în anul 2014 şi de atunci nu a mai plecat de acolo. Fusese angajată la un depozit de cosmetice, însă, pentru că trebuia să presteze muncă fizică(manevrând cutii grele) şi a făcut penumonie din cauza condiţiilor improprii de muncă, a fost nevoită să se reorienteze din punct de vedere profesional. A auzit de la o prietenă despre cursurile de formare organizate de Crucea Roşie şi s-a înscris şi ea pentru cursul de infirmieră. A fost “dragoste la prima vedere” atunci când a cunoscut colectivul format din oameni săritori şi cu suflet mare, cum spune chiar ea.
– Cum a fost perioada de început în echipa Crucii Roşii?
– După ce am absolvit partea teoretică a cursului, am rămas la Crucea Roşie pentru iniţiere. Mergeam cu echipele de intervenţie la diverse cazuri, iar ce am învăţat am pus mai apoi în practică. La început plecam încărcată emoţional de la bolnavi. Problemele lor, neputiinţa, boala, mă marcau de fiecare dată. Colegii îmi spuneau că trebuie să mă detaşez, să nu mai pun la suflet, că ajung să mă îmbolnăvesc eu. În timp, am reuşit acest lucru, însă, tot port în suflet nişte oameni speciali pe care i-am ajutat să treacă mai uşor peste încercările vieţii. Atunci am hotărât să mă axez pe îngrijiri la domiciliu, ca să pot fi mai prezentă în viaţa persoanelor neputiincioase.
– Ce v-a marcat de-a lungul experienţei acumulate până în prezent?
– Lipsurile sunt foarte mari la bătrâni! Noi avem grijă de persoane care au pensii foarte mici şi sunt în imposibilitatea de a se îngriji singuri. Lipsurile sunt foarte mari, însă, bunătatea lor compensează. Pot să vă dau aici un exemplu în cazul doamnei Irimia, de 85 ani, care are o pensie de numai 140 de lei. Cu toate acestea, s-a oferit să facă papuci şi să-i ofere altor bătrâni care au nevoie. Avem în evidenţă şi alte persoane care fie nu mai au pe nimeni, fie au fost abandonate de familie. Copiii au plecat din ţară, iar bătrânii au rămas fără ajutor.
– Cum identificaţi persoanele aflate în nevoie?
– Avem o colaborare foarte bună cu Serviciul de Asistenţă Socială din cadrul Consiliului Judeţean Bacău. Suntem în permanentă legătură cu ei, însă, sunt destule persoane care accesează serviciile Crucii Roşii şi ne solicită ajutorul. Crucea Roşie oferă un program social care vizează îmbunătăţirea condiţiilor de existenţă pe termen mediu şi lung, pentru persoanele vulnerabile. Atât personalul calificat, cât şi voluntarii răspund solicitărilor sutelor de persoane , mergând în prima fază la domiciliul acestora pentru a face anchete sociale şi a investiga gravitatea situaţiilor. Persoanele vulneravile sunt introduse apoi în baza de date a programului social.
– De ce au cel mai mult nevoie bătrânii?
– Să ştiţi că multora le lipseşte comunicarea. Sunt singuri, unii nu mai au pe nimeni, iar alţii suferă în tăcere din cauza singurătăţii. În atenţia noastră sunt cei care nu au posibilităţi materiale, iar atunci când le trecem pragul şi le ducem pachete alimentare sunt foarte mulţumiţi. De fiecare dată, atunci când mă despart de ei şi le văd bucuria, plec încărcată sufleteşte. Bineînţeles că aceste ajutoare nu ar fi posibile fără cei câţiva oameni de afaceri care ne sunt aproape şi ne sprijină cu produse. Avem nevoie ca lor să li se alăture şi alţi agenţi economici sau chiar persoane care dispun de posibilităţi materiale. Trebuie să conştietizăm cu toţii fenomenul îmbătrânirii! Toţi ajungem la bătrâneţe! Iar pentru bătrânii noştri contează foarte mult să le plăteşti o factură sau să le cumperi o pâine cu banii lor.
– Ce v-a marcat cel mai mult până acum?
– Cel mai crunt este să te duci la bătrâni şi să-ţi deschidă uşa altă persoană decât cea cunoscută. Atunci realizezi că ceva rău s-a întâmplat, că s-au stins. Îmi aduc aminte că îngrijeam o bătrânică de 84 – 86 de ani, o fire foarte veselă şi glumeaţă. Locuia pe str. Bucium şi suferea cu stomacul. Am aflat de la vecini că fusese internată în spital. Când am revenit după câteva zile, am aflat că era deja înmormântată. Trist. La un alt caz, pe str. Castanilor, vizitam regulat o bătrânică. Femeia era necăjită, avea doi fii, însă, aceştia o neglijau şi îi cheltuiau banii pe vicii. Când m-am dus la uşa ei, m-a întâmpinat unul din băieţi şi mi-au spus că mama a murit în somn. Bătrânii sunt oameni minunaţi dacă ştii să-i înţelegi, să-i apreciezi, să-i respecţi şi să-i înconjori cu afecţiune! – încheie Mariana Butuc, cu ochii scăldaţi în lacrimi şi regrete eterne. (Ramona Ionescu)
