29 martie 2024
CulturăMaraton de lansări la „George Apostu”

Maraton de lansări la „George Apostu”

Ştefan Munteanu aduce în faţa instanţei criticii lui Eminescu
Cu o întârziere de aproape o oră, reprezentanţii Editurii EIKON, împreună cu autorii a trei cărţi, din cele patru anunţate a fi lansate în Bacău, au sosit, venind de la Buzău, la Centrul de Cultură „George Apostu”.

Valentin Ajder, directorul editurii, şi-a prezentat scuzele într-o manieră care a produs iritare printre cei care au aşteptat răbdători sosirea caravanei. De altfel, Editura EIKON este cunoscută pentru numeroasele acţiuni de promovare a cărţii, participări la târguri, saloane, lansări în diferite oraşe. Eu l-am iertat pe Valentin Ajder, fie şi numai pentru o declaraţie pe care am reţinut-o dintr-un interviu:

„Cred că nu va dispărea (cartea tipărită – s.n.) câtă vreme vor exista oameni ai cărţii, scriitori, editori şi mai ales cititori. Important e să citim, indiferent de suportul pe care ne parvine textul (…) Se scrie mai mult decât se citeşte, fără simţ critic şi autocritic, fără un respect pentru ierarhia de valori. Dar, din fericire, există şi exemple notabile, iar pe acelea le publicăm cu predilecţie (…) Primul şi cel mai important criteriu rămâne cel valoric, urmat de cel al autenticităţii.”



Editura EIKON nu cere bani de la autori, caută sponsori, recuperează cheltuielile, investeşte în alte apariţii, în marketing. Are profit, ceea ce pare, dacă nu ajungi la esenţa ideii de editor, o glumă. Dar nu este, cel puţin asta am reţinut de la Valentin Ajder. Şi nu publică romane de dragoste lacrimogene, tragedii existenţialiste, nici poezie cu limbaj licenţios. Alege şi editează carte de filosofie, religie, morală, monografii, romane cu subiecte de factură psihologică.

„O istorie a opiniilor privind filosofia lui Mihai Eminescu”

În Bacău, a venit cu patru titluri, două tipărite de dată recentă, „O istorie a opiniilor privind filosofia lui Mihai Eminescu”, vol. I, predată la tipar de universitarul Ştefan Munteanu (Editura Eikon, 2017, Colecţia Universitas, Seria Istorie Literară), „Inachis Io nu știe să respire. Un roman al exilului”, de Claudia Albu, dar şi două mai vechi, Doru Ionescu – „Timpul chitarelor. Florian Pittiș, Dorin Liviu Zaharia și epoca Folk”, Dorin Liviu Zaharia – „Anarhetipul… sau un frate tânăr”. Autorii au fost prezenţi (unii obosiţi de aşteptare, alţii de drumul lung) şi au răspuns la inevitabila întrebare: de ce o asemenea carte. „O problemă delicată, care a însoţit în permanenţă cultura europeană, este aceea a legăturilor dintre poezie şi filosofie, dintre folosofie şi arte, în general. (…) Situat în centrul acestor frământări, Eminescu a avut disponibilitatea necesară de a încerca o rezolvare pe cont propriu.

El a înţeles filosofia în felul său, a înţeles poezia în felul său, a înţeles rela’ia omului cu natura şi cultura în felul său şi, a procedat în felul său, genial. (…) Pentru a-mi dezvolta aceste gânduri, trebuie să văd dacă ele nu au fost tălmăcite de alţi cercetători” , a spus, în apărarea sa Ştefan Munteanu.

De fapt, cum a procedat Ştefan Munteanu? A citit opera lui Mihai Eminescu şi tot ce au scris marii critici despre Eminescu, de la Titu Maiorescu (genialitatea), C. Dobrogeanu-Gherea ( pesimismul), Nicolae Petraşcu (cugetarea), Vasile Goldiş (pesimismul), Vasile Gherasim (optimismul), I.A.Rădulescu Pogoneanu (kantianismul), Panait Cerna (deschiderile filosofice), Henri Sanielevici (filosofia), Mircea Florian (gândirea), Sterian C. Dumbravă (filosofia „Luceafărului”), Henrieta Sachelarie (pesimismul poetic), Ion Sân-Giorgiu (cultura germană), Tudor Vianu (influenţele filosofice) etc., în total 22 de autori, după care le-a confruntat cu propriile opinii.

„Acuzatorii” au fost, pe rând, poetul Dan Petruşcă: „Să citeşti tot ce s-a scris despre Eminescu este o întreprindere curajoasă. Să citeşti tot ce a scris Eminescu, să înţelegi şi să-ţi formulezi propriile opinii despre pesimismul, optimismul, kantianismul şi influenţele filosofice din întreaga operă a lui Eminescu, este, cu siguranţă, o performanţă. Astăzi, când «eminescologii», «eminescienii» îşi fac un titlu de glorie din a-l denigra şi a-l ascunde în dulapul cu schelete pe Eminescu (este cool, se spune), profesorul Ştefan Munteanu, spirit academic, premiat de altfel de prestigioasa instituţie cu Premiul «Ion Petrovici» pentru teza de doctorat, afirmă de la început că a renunţat să se mai odihnească în Călinescu, trăind experienţa prin studiu a întregii critici eminesciene”, a apreciat Dan Petruşcă.

Meritul autorului volumului „O istorie a opiniilor privind filosofia lui Eminescu” – apreciere unanimă – rezidă, în principal, din confruntarea directă a opiniilor marilor clasici ai criticii literare, a celor care l-au cunoscut, apreciat, criticat şi publicat pe cel care avea să devină, după cum, fără reţinere, o spune Maiorescu: „Pe cât se poate omeneşte prevedea, literatura poetică română va începe secolul al 20-lea sub auspiciile geniului lui, şi forma limbei naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, vi fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a vestmântului cugetării româneşti.” De altfel, Ştefan Munteanu nu găseşte nicio fisură în modul în care Maiorescu se raportează la poezia şi filosofia lui Eminescu, poate şi de aceea, cu Maiorescu îşi deschide volumul.

În sprijinul acestei afirmaţii se poate aduce şi opinia criticului Christian Crăciun care, pe ultima copertă a volumului afirmă: „Cartea domunului Ştefan Munteanu este o bine venită sinteză asupra unei teme care, tocmai pentru că a fost răs-discutată încă de la primele texte dedicate poetului, face imperios necesară o perspectivă totalizatoare şi rezumativă: filosofia eminesciană.” De reamarcat că Ştefan Munteanu nu se rezumă doar la analizele detaliate şi exhaustive ale lui Maiorescu, Vianu, Gherea, Florian, Papacostea etc., ci aduce în discuţie şi opiniile critice ale mai puţin cunoscuţii Sterian Dumbravă, Henrieta Sachelarie, Iulian Jura, tocmai pentru a introduce în întreg discursul critic diversitatea şi, de ce nu, originalitatea unor interpretări.

Trecut şi Ion Fercu (poziţie pe care singur şi-a asumat-o) în tabăra „acuzatorilor”, acesta a ştiut să devină elegant şi profund în rolul de acuzator pozitiv: „Sunt supărat pe Ştefan Munteanu, deoarece, faţă de mine, el s-a îndrăgostit de la început de Eminescu, fapt ce m-a determinat încă de prin 1997 să afirm că prietenul meu va deveni în scurt timp, dacă 15-20 de ani pot fi subsumaţi sintagmei «scurt timp», un critic veritabil, un eminescolog peste care nu poţi trece atunci când facem referire la «poetul naţional şi filosoful-poet».

Polemist convins, spirit critic aşezat la masa de studiu şi de scris, ŞtefanMunteanu este convins că are ceva, ceva mai mult de spus peste tot ce s-a scris despre Eminescu. Nu s-a rezumat la alăturarea unor citate, ci le-a introdus în context, în spiritul vremii, contribuţia lui fiind aceea a unui critic aşezat deasupra a tot ce s-a scris şi s-a spus despre Eminescu în ultimii 150 de ani”. Dacă primului eseu dedicat „criticii” lui Maiorescu despre „genialitatea creaţiei eminesciene”, din deschiderea volumului, după cum am mai menţionat, căruia îi acordă 16 pagini, asupra lui Tudor Vianu, plasat în finalul volumului, se opreşte mai mult (23 de pagini), nu pentru că Vianu l-ar fi înţeles în totalitatea lui, ci, mai ales, având în vedere „orizontul” cuprinderii creaţiei eminesciene, astfel că autorul descoperă şi suficiente fisuri în analiza critică şi expunerea unor judecăţi uneori tributare timpului în care au fost scrise, dar, mai ales, limitelor introspective şi analizei trecută prin propriul „pat a lui Procust”.

De altfel, „Influenţele filosofice suportate de Eminescu”, titlul ales pentru contribuţia lui Vianu la aşezarea creaţiei poetice şi a influenţelor filosofice se poate constitui într-un omagiu adus celui care „ne-a transformat în mod esenţial. Fără el am fi cu toţii mai săraci”.
Cu toate că, încă de la început, după cum afirma poetul Dan Petruşcă, Ştefan Munteanu refuză să se mai „odihneasă în Călinescu” (vezi monumentala şi citata „Istoria literaturii române…”), „împrumută” de la genialul critic metoda, însă, spre deosebire de maestru, Ştefan Munteanu se uită în oglinda celor pe care i-a luat, în primul volum (vor mai urma şi altele, după cum promite autorul în „Cuvânt înainte”), drept reper şi sursă de informaţie, le dă cuvântul, după care porneşte tirul propriului „aparat critic”, uneori acid, alteori cu înţelegere şi condesdendenţa omului dispus să lase porţile deschise spre noi şi proaspete studii ce vor fi oferite de eminescologi, eminescieni şi critici porniţi în marea aventură a cunoaşterii creaţiei poetice şi înrâuririle filosofice ale celui care a lăsat, şi el, suficiente şi chinuitoare întrebări fără răspuns.

Cartea profesorului Ştefan Munteanu are şi meritul de a deschide şi re-deschide „Dosarul Eminescu”, ferindu-se de judecăţi imuabile, procedând ca orice mare intelectual, de la izvoarele limpezi şi reci, parcurgând, împreună cu autorul, întreg tumultul valurilor spre oceanul nemărginit, încăpător, dar şi ucigător în acelaş timp cu cei nesăbuiţi: „Ceea ce deosebeşte pe Eminescu de toţi scriitorii însemnaţi pe care i-a avut ţara până acum este faptul că el a fost tot pe atâta gânditor, cât şi poet. (…) Din acest punct de vedere , poate fi asemănat cu Goethe. Opera lui Eminescu rămâne nemuritoare, ca şi dragostea pe care în versuri geniale a exprimat-o, ca şi orizonturile filosofice asupra vieţii şi societăţii omeneşti pe care ni le deschide în poeziile şi povestirile sale”, scrie Henri Sanielevici, critic şi istoric literar, citat ales de Ştefan Munteanu, atunci când se pătrunde în şi de romantismul eminescian.

Născut în Bacău, pe 5 martie 1951, membru al USR din anul 2000, professor, profesor universitar, doctor în filosofie cu teza “Filosofia indiană şi creaţia eminesciană”, Ştefan Munteanu a publicat articole, eseuri flosofice, cărţi care s-au bucurat de o bună primire în mediile academice, dar şi de aprecieri din partea marelui public. “Dimensiuni ale spiritualităţii indiene, Filosofia indiană şi creaţia eminesciană, Picături de filosofie, Noi picături de filosofie, Fulguraţii eminescologice, Alte picături de filosofie, Domenii ale filosofiei, Ipostaze ale spiritului filosofic românesc” sunt doar câteva titluri şi teme abordate de Ştefan Munteanu de-a lungul vremii. Nu-i suficientă, însă este edificatoare aprecierea criticului şi istoricului literar Constantin Călin, atunci când, cu francheţea şi disponibilitatea spre generozitate vorbeşte despre Ştefan Munteanu:„Vrem – nu vrem (mă gândesc la inamicii pe care îi are), Ştefan Munteanu este singurul eminescolog băcăuan: o referinţă. Dintre elementele sale comportamentale care s-au modificat de-a lungul anilor de când îl cunosc, cel mai important este creşterea siguranţei de sine, a aplombului în abordarea şi susţinerea temelor.

La început putea fi sesizată o oarecare circumspecţie. Comentând, el se purta ca un horticultor: cu grijă să nu veştejească sensibilitatea unuia sau a altuia. Între timp, articolele sale au devenit mai ferme, mai aspre, mai incisive. Vocea critică i s-a accentuat. Nevoia delimitărilor în atitudini l-a împins spre polemica deschisă. E una din orientările pe care i-o laud fără reţinere. În fine, Ştefan Munteanu nu-i doar profesor de filosofie, ci şi un gânditor, om de reflecție, cu expresie concisă, condensată în «picături» cu gust moralizator, subtil. Pe lângă claritate, ar fi de evidenţiat calmul cugetării sale, din care iritarea e mereu alungată. E nuanţat şi decis.”

Ce-i mai rămâne reporterului, în finalul unei cronici de eveniment? Să mai spună două lucruri: că a fost o seară de excepţie (a meritat aşteptarea), încărcătura de emoţie, idei, laude şi „critici” fiind asigurată de Editura EIKON şi invitaţii săi. Al doilea lucru: cartea nu se găseşte în librăriile din Bacău, putând fi comandată direct de la editură: e-mail: [email protected].

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri