N-aș fi crezut niciodată că vom ajunge în România să ne temem de penuria de apă, la cât amar de ape scaldă „Grădina Maicii Domnului” – cum a fost supranumită țara noastră de Papa Ioan Paul al II-lea. De apa potabilă e vorba, dar și de apa pentru irigații, până și de apa folosită frecvent în industrie.
Mai precis, apă este destulă, dar fără calitatea cerută la consum și fără investiții în sistemele de captare și distribuție rămâne simplă apă de ploaie.
Acum, băcăuanii au primit vestea cea mare cu privire la rezerva de apă de care au nevoie. S-a semnat un program de finanțare pentru asigurarea rezervei cu bani de la Guvern, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. A venit la Bacău chiar ministrul Dezvoltării, după ce alți miniștri au făcut ani la rând doar promisiuni. Acum ni s-au repartizat multe milioane de lei.
Băcăuanii cu ceva mai multă experiență de viață își amintesc, desigur, cum multă lume făcea coadă la cișmelele din gară pentru a duce acasă bidoane cu apă. Era o apă mai bună la gust, apă din zona de nord a orașului, de prin zona Gherăiești.
Cu timpul, Bacăul a fost racordat la rețeaua de apă care vine de la Valea Uzului. Tot cu timpul, vechimea conductelor a dus la repetate avarii, iar orașele județului au rămas deseori fără apă.
Un operator al sistemelor de alimentare cu apă și a celor de canalizare din Constanța a venit, anul trecut în Onești, a preluat administrarea rețelelor, a făcut primele investiții majore și anunță alte investiții și mai mari. Iar o dată la trei luni raportează public stadiul lucrărilor.
Dacă se întâmplă chiar lângă noi și dacă tot avem acum ceva bani din PNDL, poate îi urmăm.
