Când nu dau cu matura pe strazi, angajatii de la Spatii Verzi, din cadrul Primariei Bacau, fac curatenie pe garduri. Mai exact, rup afisele candidatilor la fotoliul de edil pe motiv ca au fost lipite in alte locuri decât cele special amenajate. Toata aceasta operatiune este supravegheata atent de politistii locali care, in loc sa patruleze prin oras, ii pazesc pe muncitorii care au sarcini clare. Asa s-a intâmplat si noaptea trecuta. „In jurul orei 2.00, când echipajul patrula prin centru s-a oprit la Catedrala Ortodoxa unde cei de la Spatii Verzi dezlipeau afisele electorale lipite acolo, desi este interzis. I-au rugat pe colegii mei sa ramâna in zona pentru ca in alte seri s-au certat cu cei care le lipeau si sa evite producerea unui incident”, a spus Florin Podoleanu, purtatorul de cuvânt al Politiei Locale Bacau. De la inceputul campaniei electorale, politistii din subordinea primarului au aplicat doua sanctiuni pentru lipirea de afise in alte locuri decât cele amenajate, amenda prevazuta de lege fiind cuprinsa intre 600 si 1.000 de lei. Oficialii institutiei mai spun si ca au inaintat catre Biroul Electoral Judetean un numar de patru sesizari prin care cereau ca anumite formatiuni politice sa indeparteze afisele din locurile interzise. (G.P.)















