20 aprilie 2024
Top StoryLa Oala Mamei, mâncare cu gustul de acasă

La Oala Mamei, mâncare cu gustul de acasă

Uneori, oamenii au cele mai neobișnuite pasiuni, situații în care ne mirăm de ele. Dar sunt și unii care din simple hobby-uri au dezvoltat afaceri, o parte dintre acestea devenind branduri cunoscute sau chiar de renume mondial. Astăzi aducem un astfel de caz, în care o plăcere a unei băcăuance s-a transformat într-un business, deocamdată mic, dar care are „aripi” și cine știe unde va ajunge peste ani. Acum e prematur să dăm pronosticuri, dar nici rețetele secrete ale unui colonel american nu au fost luate în serios la un moment dat, iar astăzi afacerea lui a devenit una dintre cele mai mari companii de fast-food din lume.

Pe Mirela Romaneț am cunoscut-o în urmă cu mulți ani, fiind colegi de breaslă, acolo unde am lucrat împreună la TV Bacău și chiar la Deșteptarea. Mirela a jonglat cu mai multe publicații, dar cine s-ar fi gândit că într-o bună zi o vom găsi în postura de manager în alimentație publică? Și totuși, acest lucru s-a întâmplat. Mirela conduce un restaurant-autoservire, «La Oala Mamei», situat în Piața Sud. Dar, cum încurcate sunt căile Domnului, am vrut să aflăm cum a ajuns Mirela Romaneț să dezvolte o astfel de afacere și cum a trecut din presă în… bucătărie.

„La Oala Mamei” s-a deschis în luna august a anului trecut. „Mi-am dorit să arăt oamenilor că știu să gătesc. De aici a plecat totul. Pentru că îmi place să gătesc. Se și vede, nu? (spune râzând cu poftă făcând aluzie la faptul că s-a cam îngrășat-n.r.). Eu știu că gătesc bine, lucru confirmat și de clienții noștri”, își începe Mirela odiseea precizând că are clienți care au venit la deschidere și de atunci vin aproape în fiecare zi. Povestea, însă, are rădăcini mai adânci. Cu ceva timp în urmă, un prieten i-a propus Mirelei să urmeze niște cursuri de antreprenoriat, ceea ce într-o primă fază nu prea i-a surâs. S-a lăsat convinsă de faptul că în cadrul acestor cursuri urma să învețe să facă un plan de afaceri ce ar putea fi depus ca proiect pentru o finanțare, lucru care s-a și întâmplat. „Am făcut acest plan de afaceri după cum am simțit eu și chiar nu mă așteptam ca proiectul acesta să fie câștigător în programul Start Up Plus, cu fonduri europene, proiectul meu fiind pe locul 7 din 100”, ne-a povestit Mirela Romaneț. Acest lucru s-a întâmplat la finalul lui 2018 după care a urmat o perioadă în care s-a lucrat la licitații pentru achiziția echipamentelor.



12 august, anul trecut, data inaugurării „La Oala Mamei” a fost una cu emoții pentru Mirela. Era obișnuită să gătească iar prietenii să-i aprecieze mâncărurile, dar atunci, lucrurile intrau pe alt făgaș. Urma ca tot ce gătea să ajungă la mult mai mulți oameni. Ce le-a pregătit clienților ei? „În principiu eu merg pe ideea mâncărurilor țărănești și de rețete pe care ar putea să le servească și un diabetic. În momentul de față pregătim peste 20 de feluri de mâncare și deserturi”, și-a prezentat Mirela Romaneț oferta generală care a specificat că are unele produse care pot fi savurate zilnic pentru că au cerere. „Pârjoalele sunt cerute în fiecare zi, pilaful la fel, piureul de cartofi precum și două tipuri de ciorbe care merg foarte bine, cea de burtă și cea rădăuțeană”, a specificat managerul de la „La Oala Mamei” care a subliniat că rețetele ciorbelor sunt cele adevărate, cu os plin de măduvă și cu burtă de vită crudă, nu prefiartă, ceea ce conferă un gust autentic. Dincolo de toate acestea, „La Oala Mamei” puteți găsi mâncăruri de post, meniuri bazate pe legume și alte rețete bazate pe pește și care au avut un impact foarte mare la clienți: „Facem plachie de pește proaspăt făcută cu ceapă și vin, facem saramură, pește la grătar și chiar borș de pește, foarte căutat în perioada postului”, a explicat Mirela, care a continuat cu o pleiadă de rețete autentice tradiționale: cighirul, chișca, piftia de curcan sau porc și turtele ca desert. Și dacă tot veni vorba de deserturi, acestea pot fi găsite zilnic, într-un singur sortiment, pregătite exact ca acasă, cea mai apreciată fiind plăcinta cu mere și scorțișoară.

Dacă de obicei administratorii de firme, companii ș.a. preferă numele cu rezonanță, am vrut să aflăm de unde a venit numele autoservirii din Piața Sud, iar explicația ne-a dat-o chiar Mirela Romaneț: „Când am dat această denumire m-am gândit la mama mea, care este o icoană pentru mine și care este o foarte bună bucătăreasă. Ea nu cred că este conștientă cât de bine gătește, dar, eu știu ce gust au mâncărurile ei. Și atunci am încercat să reconstruiesc mâncărurile pe care le face ea. Am rețetele de la ea. De exemplu, ciorbele mele sunt acrite cu corcodușe. Și rețetele de cighir și de chișcă, de la mama sunt.” Mergând mai departe, am aflat că cei de la „La Oala Mamei” au afumătoare proprie, undeva în spatele restaurantului. Este vorba de o afumătoare cu o capacitate de 25 de kilograme în care au fost desăvârșite carnea, șunca și cârnații de casă care au beneficiat de un tratament cu fum de lemn de cireș.

Un capitol esențial în derularea în bune condiții a unei firme este reprezentat de sectorul clienți. Din acest punct de vedere, cei care apelează la serviciile de „La Oala Mamei” provin din medii diferite. Dacă ceva mai sus subliniam că sunt clienți care s-au fidelizat chiar de la deschidere, un segment important de clienți este cel al oamenilor în vârstă, cei mai mulți din vecinătate, și care de cele mai multe ori se află în grija copiilor. Aceștia din urmă fiind prinși cu treburile zilnice care le ocupă mai tot timpul apelează la serviciile de „La Oala Mamei”. „Aceștia ne sună sau ne dau mesaje iar noi le ducem mâncarea comandată în fiecare zi”, a precizat Mirela Romaneț. Livrările se fac și la instituții publice sau diverse firme. „Noi postăm zilnic mâncărurile pe care le pregătim și de acolo fiecare își poate alege ce dorește. Avem și un meniu zilnic, care cuprinde o ciorbă și un felul II cu doar 15 lei”, a completat managerul de „La Oala Mamei”. Lista cu clienți care comandă la delivery este extrem de amplă și cu răspândire în tot orașul, acestora adăugându-se cei care servesc zilnic masa în restaurantul-autoservire din Piața Sud. Tot în profilul clientului de „La Oala Mamei” pot fi încadrate cu ușurință peroanele active, cu un program încărcat de lucru și care nu au timp să gătească acasă, în mod special femei, dar și nostalgicii care vin să servească la sediu masa persoane care își amintesc de celebrele „împinge tava”, sau de cei care atunci când merg în concediu la mare preferă să mănânce în acest tip de restaurante.

Dacă se întâmplă ca seara să rămână câteva porții de mâncare, acestea sunt dăruite cu drag unor oameni defavorizați din zonă. Tot „La Oala Mamei”, personalul servește masa, exact ca acasă. Astfel, trebuie să trecem în revistă și acest capitol și să spunem că „La Oala Mamei” există un colectiv format din șase oameni. Trei persoane lucrează la bucătărie, doi la linia de servire și o persoană la întreținere. Și tot „La Oala Mamei”, când am fost în vizită, erau câțiva elevi de la Liceul Tehnologic „Grigore Antipa”, profil alimentație publică, aflați în perioada de practică. De altfel, Mirela i-a ochit pe unii dintre ei spunând că și-ar dori să lucreze pentru ea pentru că sunt foarte buni.

Rețeta…mamei, în cinci cuvinte:
Clătite cu dulceață de mure

Dacă totul este prezentat în roz, ei bine, nu toate lucrurile sunt pe roze. Și aici intervine un subiect tabu. Nu este vorba de prețurile practicate „La Oala Mamei”, pentru că acestea sunt mai mult decât onorabile, ci despre prețurile la…materia primă. Explicația o primim chiar de la Mirela Romaneț: „Pe mine m-au dat peste cap prețurile la materiile prime, în special la carne. A fost o nebunie la sfârșitul anului trecut când am avut cerere de chișcă de exemplu, la care folosesc rețeta mamei, cu organe. Kilogramul de plămân, de exemplu, crescuse la 20 de lei. Cu toate astea, noi nu am scumpit produsele. Am vândut chișca, cighirul și toba cu prețurile de dinainte de scumpire a cărnii. Nu știu dacă am fost în pierdere dar sigur am câștigat clienți. Și asta e cel mai important.”

E clar că „La Oala Mamei” e „pe val”. În aceste condiții nu se poate să nu ne gândim și la viitor. De aceea am rugat-o pe Mirela să ne spună câte ceva despre planurile pe care le pune la cale. Și se pare că nu întâmplător, expresia „pe val” i se potrivește de minune. „În primul rând aș vrea să mă asigur că afacerea asta va merge pentru că îmi place să gătesc. Aș vrea să mai angajez oameni și intenționez, ca în vară, să merg cu profilul de activitate pe litoral în sezon”, ne-a dezvăluit din planurile sale antreprenoarea care intenționează ca profitul de pe litoral să-l investească acasă, în Bacău. De asemenea, mai dorește ca oamenii ei să fie bine plătiți și nu a uitat să sublinieze, ca mai toți managerii din alimentație publică, cât e de greu cu personalul în acest domeniu de activitate.

Până veți merge la mare să vă ospătați „La Oala Mamei”, puteți să o faceți în Bacău, în Piața Sud, zilnic de luni până sâmbătă, între orele 8.00 și 18.00, acolo unde în fiecare dimineață, de la ora 5.00, Mirela este împreună cu bucătăresele ei și gătesc cu drag și suflet pentru băcăuani.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri