Comuna Măgura a marcat în avans Ziua Națională a României printr-un ceremonial solemn dedicat Unirii de la 1 decembrie 1918. Evenimentul, organizat de Primăria Măgura, i-a reunit pe primarul localității, Iordache Costrăș, prefectul județului Bacău, Andreea Negru, numeroase cadre militare în rezervă și retragere, precum și reprezentanți ai asociațiilor patriotice și culturale.
Manifestările au debutat cu o serie de alocuțiuni menite să evoce semnificația istorică a Marii Uniri. Oficialii au vorbit despre jertfa înaintașilor și despre importanța păstrării identității naționale. În continuare, la Monumentul Eroilor din comună – ridicat în memoria celor căzuți în Primul Război Mondial – au fost depuse coroane de flori.
Primarul Iordache Costrăș a subliniat în discursul său legătura profundă dintre comunitate și valorile naționale, amintind totodată de datoria generațiilor actuale de a păstra vie moștenirea istorică:
„Suntem în Măgura, locul care ne este casă. Aici oamenii au muncit cu dăruire și au păstrat tradițiile. Aici au trăit oameni curajoși, care au apărat comunitatea și au slujit țara. Măgura își are eroii ei care merită să fie onorați cu respect și recunoștință. Să fim mândri de trecutul nostru. Să privim cu încredere spre viitor. Ce lăsăm în urmă depinde de noi și de puterea noastră de a rămâne uniți.
Voi încheia cu vorbele Regelui Mihai I: «Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri». Să ne ridicăm la înălțimea acestor cuvinte. La mulți ani, Măgura! La mulți ani, România! Așa să ne ajute Dumnezeu!”
Sărbătoarea a continuat la Centrul de Cultură „Prof. Dumitru Tătaru”, unde elevii Școlii „Emil Brăescu” au susținut un spectacol artistic dedicat Unirii, cu momente muzicale și recitări ce au adus în prim-plan spiritul patriotic și emoția Marii Uniri.















