miercuri, 28 ianuarie 2026

Karting: O singură etapă de Campionat Național FRK în Bacău

Consiliul Federal al Federației Române de Karting, convocat la finalul săptămânii trecute, a stabilit calendarul Cupei României și al Campionatului Național de karting în 2026.

Astfel, spre deosebire de ultimii ani în care a găzduit câte două etape din totalul de șase ale Campionatului Național FRK, în 2026 circuitul băcăuan „Speed Park” va figura cu o singură rundă. Este vorba de etapa a patra, programată în perioada 7-9 august.

Așa cum ne-a obișnuit, circuitul din Târgu Secuiesc își taie din nou partea leului, cu două etape de campionat (prima, pe 17-19 mai și penultima, în 11-13 septembrie), plus Cupa României, care se va derula între 1 și 3 mai.

Tot cu două etape de campionat s-a ales și circuitul de la Prejmer (a doua, în perioada 19-21 iunie și cea de final, pe 16-18 octombrie), în timp ce Bucureștiul a primit, la fel ca Bacăul, una singură: cea cu numărul 3, care se va desfășura în intervalul 17-19 iulie.

Este foarte posibil ca „Speed Park” să compenseze, găzduind, la fel ca în sezoanele precedente, și etape din cadrul Seriilor: Rotax Max Challenge, Romanian Karting Masters și IAME.



spot_img