marți, 16 decembrie 2025

Judo: Verificare inainte de vacanta

Dupa dusul rece suferit acum doua saptamâni in finala U11 de la Techirghiol, unde a ratat podiumul, delegatia CS Bronx / SCM Bacau a gustat partea plina a paharului in cadrul unui turneu de verificare organizat la Ghimes. In concurs au intrat peste 100 de copii de la opt cluburi, cei 12 bacauani coordonati de Daniel Zodian realizând un concurs dulce inainte de vacanta. Loredana Pantâru a câstigat detasat categoria 29 kg (U11), dupa o finala cu emotii disputata in fata colegei sale Madalina Ardeleanu. Pe pozitia a III-a s-a clasat Melania Calfa (26 kg), care a luptat la U13 in conditiile in care inca se incadreaza la U11. "Dupa ce ocupat locul V in finala de la Techirghiol, Melania a facut acum meciuri bune", a apreciat Daniel Zodian, care considera ca surpriza competitiei de la Ghimes a fost realizata de Madalina Gavriluta, invingatoare la U17 (44 kg) chiar daca este in primul an la U15. Reteta succesului: o tehnica superioara comparativ cu cea afisata de adversarele sale mai mari. Alte rezultate au fost obtinute de Maria Gavriluta (locul II la 32 kg, U13), Alina Mustata (locul III la 48 kg, U17), Nicoleta Balan (locul III la 48 kg, U17), Razvan Pantâru (locul II la 48 kg, U13), Octavian Cechea (locul II la 38 kg, U13) si Florin Bratu (locul III, U15). (Dana P.)



spot_img