luni, 22 decembrie 2025

Jandarmii băcăuani, la datorie în minivacanța de 1 decembrie!

În perioada 30 noiembrie – 03 decembrie 2023, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău va asigura ordinea și siguranța publică atât la competițiile sportive, cât și la manifestările publice organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României în localitățile Bacău, Moinești, Onești, Târgu-Ocna, Slănic Moldova, Comănești, Dărmănești, Buhuși, Dofteana, Cașin și Oituz.

Pe lângă aceste activități, jandarmii vor acționa independent și în cooperare cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu pentru a preveni orice incidente ce ar putea tulbura ordinea publică și vor executa acţiuni pentru prevenirea, combaterea fenomenului contravenţional şi infracţional specific anotimpului rece, prin monitorizarea respectării legislaţiei referitoare la regimul materialelor pirotehnice (petarde, artificii), precum și de prevenire, combatere a tăierii și comercializării ilegale a materialului lemnos sau a brazilor de Crăciun.
Jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Slănic Moldova și a Postului de Jandarmi Balneoclimateric Târgu-Ocna se vor afla permanent la datorie prin acțiuni de patrulare în zonele frecventate de turiști pentru a putea fi asigurată intervenţia punctuală în cazul apariției unor situații nedorite.

De asemenea, jandarmii care asigură paza și protecţia obiectivelor din competență vor intensifica supravegherea zonei din apropierea acestora, pentru identificarea situațiilor de nerespectare a prevederilor legale privind faptele de încălcare a normelor de conviețuire socială.



Totodată, în această perioadă vor fi constituite subunităţi de intervenţie care să fie în măsură să intervină pentru soluţionarea unor situaţii deosebite ce pot apărea pe timpul executării misiunilor.

Pentru a preveni producerea evenimentelor nedorite, jandarmii recomandă atât bacăuanilor cât și turiștilor care vor fi prezenți la aceste manifestări:
-să respecte indicaţiile jandarmilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică și să evite

implicarea în conflicte de orice natură;
-să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale, iar în cazul în care sunt însoțiți de copii să-i supravegheze cu atenție;
-în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să apeleze cu încredere la cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau la numărul unic de urgență „112”.



spot_img