La o cercetare mai atenta a vietilor marilor artisti (scriitori, pictori, sculptori), vom descoperi în spatele operei lor o prezenta feminina care i-a inspirat, i-a încurajat si care a crezut în ei si în creatia lor mai presus de orice. Nu degeaba se spune ca in spatele unui barbat de succes sta o femeie puternica, iar când este dublata si de o frumoasa poveste de dragoste, nici poetii nu mai au cuvinte si rime pentru a o cânta.

Sunt cunoscute asemenea povesti ale unor oameni celebri, unele fiind deja nemuritoare, prin pana unor artisti ai cuvântului sau ai penelului. Povesti de dragoste care transced timpului, incarcate de emotie si zbucium. Intâmplari fascinante traite de cupluri de indragostiti celebri, personaje mitologice, imparati, regi si regine, presedinti, artisti si politicieni. Daca ar fi sa luam la intâmplare doar câteva asemenea povesti am hrani curiozitatea, am rascoli prin amintiri si, cu siguranta, vom deschide din nou carti uitate prin biblioteci.

Tristan si Isolda, Ulise si Penelopa, Mihai Eminescu si Veronica Micle, Napoleon si Josephine, Dante si Beatrice, Soliman Magnificul si Roxelana, Regina Maria si Barbu Stirbei, Ernest Hemingway si Marta Gellharn, Rodin si Camille Claudel, Eliade si Maitreyi, JF Kennedy si Marilyn Monroe ar fi doar câteva asemenea povesti, fictive sau aievea, care ne-au fascinat si au dat frâu liber imaginatiei,curiozitatii, invidiei sau respectului. Din sutele, din miile de pamânteni deveniti celebri prin dragostea lor, a sacrificiilor pe care le-au facut pentru omul iubit, ne vom opri asupra a trei femei, care au marcat viata, opera si, in unele cazuri, postumitatea barbatilor. Povesti mai putin cunoscute, din chiar orasul in care traim, ele nu au fost ecranizate, nu au fost subiecte pentru romancieri, poeti sau pictori, insa nu au trecut neobservate de istorici si critici literari.

Dragoste statornica in casuta de lânga Obor

O astfel de femeie exceptionala a fost Elvira, sotia pictorului bacauan Nicu Enea, unul dintre artistii plastici importanti ai României dar care, din pacate, a fost o lunga perioada, dat uitarii. Memoria sa dainuie datorita talentului care transpare din tablourile sale, dar si ca urmare a iubirii dusa pâna la sacrificiu, a stradaniei si devotamentului sotiei sale Elvira, pentru ca opera si viata omului si pictorului bacauan sa dainuie peste ani, la care s-au adaugat si alti oameni de cultura, care sunt preocupati de reconsacrarea pictorului macar în orasul sau natal. I-am aminti aici pe Iulian Antonescu, intemeietorul muzeelor din Bacau, scriitorii Viorel Savin, Doru Kalmuski, custozi ai Casei Memoriale “Nicu Enea”, Eugenia Antonescu, fost sef sectie al Muzeului din Bacau.

5

“Elvira”, medalie de argint la Salonul de la Paris

Elvira Palosanu l-a cunoscut pe Nicu Enea (n. in anul 1897, in satul Arini, comuna Magiresti) la o expozitie din Bacau. Erau amândoi absolventi ai Scolii de Belle Arte din Bucuresti. Tineri, frumosi, la inceput de cariera artistica, iubirea lor fulgeratoare s-a intemeiat pe respect si recunoastere reciproca a talentului, dar mai ales pe sentimente de care sunt capabile doua fiinte cu spirite inalte. S-au casatorit în 1926, si chiar daca ii atragea mirajul Bucurestilor, tinerii îndragostiti au ramas in Bacau si s-au mutat într-o casa mica si intima, daruita de tatal Elvirei, Gheorghe Palosanu, lânga vechiul Obor. Aici fericirea lor s-a desavârsit timp de 31 de ani si tot aici, Nicu Enea si-a definitivat opera, iar marele lui talent a inceput sa fie apreciat. Nicu Enea si-a iubit sotia pâna la divinizare, marea lor iubire indepartând tabu-uri, astfel ca ea i-a fost singurul model, pentru tablourile sale. Picteaza, expune, participa la saloane locale si nationale. Anul 1935 este unul de exceptie pentru pictorul bacauan, an in care creatia sa primeste si recunoastere internationala, prin participarea la Expozitia Internationala de Pictura de la Paris, de unde se intoarce cu medalia de argint câstigata pentru tabloul Elvira – un portret al sotiei sale.

6

Renunta la propria cariera pentru omul iubit

Marele lui succes – singular in pictura româneasca interbelica – l-a recomandat si promovat ca pictor al Casei Regale, ceea ce i-a adus destule necazuri, invidia unor colegi de breasla manifestându-se fatis, insa, modesti, ei si-au trait in continuare povestea de iubire (o dovedesc scrisorile aflate in arhiva si colectia Casei Memoriale “Nicu Enea”), in micuta lor casa cu etaj.
Vin vremuri tulburi, comunistii se instaleaza la putere, iar Nicu Enea intra in malaxorul repudierilor, fiind acuzat de legaturi cu familia regala si inlaturat din viata artistica, refuzându-i-se orice aparitie publica. Traiesc din salariul de profesoara a sotiei si din banii câstigati de la o fabrica, unde executa tot felul de lucrari, sub demnitatea si talentul lui. In tot acest timp, alaturi i-a fost, cu dragoste si sacrificiu dus pâna la extrem (Elvira renunta la cariera artistica), cea care l-a iubit fara limite si conditionari, cu toate ca starea ei de sanatate devenise precara. Pictorul se stinge în anul 1960 si va fi înmormântat în Bacau, la Cimitirul Eternitatea.

2

Impreuna si dupa moarte

Dupa moartea lui Nicu Enea, sotia sa Elvira se daruieste cu toata dragostea pastrarii si promovarii operei sotului sau. Primul pas il face in 1961, când îsi propune sa realizeze o expozitie retrospectiva acolo unde fusese umilit, la Bucuresti, publicul, artisti ai vremii au redescoperit un mare pictor, dar, mai ales daruirea si forta unei femei care este dispusa sa faca orice sacrificiu pentru omul pe care l-a iubit si alaturi de care a trait. Urmeaza apoi, in 1968, gestul care a uimit intreaga comunitate bacauana. Elvira Enea (cu toata impotrivirea rudelor) face o oferta de donatie (care cuprinde casa, tablourile, schitele si mobilierul pictorului) Comitetului Judetean de Cultura, acceptata în mai 1969, unde avea sa se deschida, un an mai târziu, Casa Memoriala a artistului, de pe strada, devenita “Nicu Enea”.

Sacrificiul acestei femei de o rara frumusete sufleteasca este dus pâna la capat, astfel ca se retrage intr-o singura camaruta la parter, unde va locui pâna in 1984, indeplinind cu vocatia de artist si de sotie devotata menirea de custode si ghid, povestind celor care ii treceau pragul, ani si ani, despre pictorul, sotul si omul alaturi de care a trait cea mai frumoasa poveste de dragoste.
Elvira Enea moare in 1988 si este inmormântata in acelasi cavou, alaturi, pentru vecie, de cel pe care l-a divinizat si respectat.

———————
Multumim doamnelor Mariana Popa, director al Complexului Muzeal “Iulian Antonescu” si Camelia Cojocariu, custode al Casei memoriale “Nicu Enea”, pentru sprijinul acordat in realizarea acestui material.
Fotografiile fac parte din colectia Casei “Nicu Enea”.

————————–

Alte articole