Puțină lume știe că, în liniștea solemnă a Cimitirului Central din Bacău, își doarme somnul de veci primul ostaș român căzut în cel de-al Doilea Război Mondial. Este vorba despre căpitanul Ioan Boroș, ofițer de artilerie, care a murit eroic în zorii zilei de 29 iunie 1940, apărând orașul Herța de invazia trupelor sovietice. La comanda Bateriei 5 din Regimentul 16 Artilerie Bacău, dislocată în nordul județului Dorohoi, căpitanul Boroș s-a opus cu demnitate și curaj ocupării ilegale a unui teritoriu românesc ce nu fusese inclus în ultimatumul sovietic.
Ioan Boroș (n. 14 martie 1906, Sfântu Gheorghe, comitatul Trei Scaune, Austro-Ungaria – d. 29 iunie 1940, Herța, România) a fost un ofițer român de artilerie, care și-a dat viața apărând granițele României în fața unei agresiuni sovietice. Căzut eroic în dimineața zilei de 29 iunie 1940, în contextul ocupării Basarabiei și nordului Bucovinei, căpitanul Ioan Boroș este considerat primul ofițer român ucis în confruntările de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.
Originile și formarea militară
Singurul copil al soților Ioan și Maria Boroș, provenind dintr-o familie modestă de crescători de oi, Ioan Boroș s-a mutat împreună cu familia în orașul Bacău. A urmat cursul inferior al Liceului din Bacău, apoi Liceul Militar din Iași, urmat de Școala Militară de Ofițeri de Artilerie, pe care a absolvit-o în anul 1927, obținând gradul de sublocotenent. A urmat o carieră militară activă, fiind avansat locotenent în 1931 și căpitan în 1938. În paralel cu activitatea militară, a fost și profesor la un liceu militar, contribuind la formarea noilor generații de ofițeri.
Contextul istoric și sacrificiul suprem
În iunie 1940, căpitanul Boroș comanda Bateria 5 de tunuri din Regimentul 16 Artilerie Bacău, dislocată în nordul județului Dorohoi, în vecinătatea Ținutului Herța. La 26 iunie 1940, URSS a transmis României un ultimatum prin care solicita evacuarea Basarabiei și nordului Bucovinei. Sub presiunea amenințărilor, autoritățile române au cedat, iar evacuarea a început pe 28 iunie.
Herța însă nu făcea parte din teritoriile vizate de ultimatum. Cu toate acestea, în dimineața zilei de 29 iunie, două tancuri sovietice au pătruns în localitate și au cerut căpitanului Boroș predarea tunurilor. Refuzând să cedeze un teritoriu care nu fusese concesionat URSS, căpitanul a încercat să explice acest lucru, dar a fost împușcat mortal de sovietici. Alături de el au fost uciși și sublocotenentul (r) Alexandru Dragomir și soldatul Iancu Solomon.
În raportul Regimentului 16 Artilerie se menționează:
„Căpitanul Boroș a încercat să parlamenteze cu rușii, însă ei au tras focuri de armă și de pistoale omorându-l pe loc, căzând la datorie între ostașii și tunurile Bateriei sale.”
După căderea lui, trupele sovietice au ocupat ilegal orașul Herța și alte 27 de localități din jur, într-un teritoriu preponderent românesc.
Înmormântarea și urmările dramatice
Trupurile celor trei militari au fost duse la Dorohoi. Ioan Boroș a fost înmormântat cu onoruri militare în cimitirul ortodox din oraș. La aceeași ceremonie funerară, soldatul evreu Iancu Solomon a fost înmormântat în cimitirul evreiesc. Din păcate, în acea zi, la funeraliile acestuia a izbucnit un incident tragic: o trupă de grăniceri români a deschis focul asupra gărzii de onoare formate din militari evrei, declanșând astfel pogromul de la Dorohoi.
Ulterior, rămășițele căpitanului Boroș au fost reînhumate în Cimitirul Central din Bacău.
Moștenirea eroică
Câteva săptămâni după moartea sa, soția căpitanului Boroș a dat naștere fiicei lor, Ioanița, rămasă să-și cunoască tatăl doar prin poveștile de vitejie.
În vara anului 1941, când trupele române au eliberat Herța, în oraș a fost ridicată o troiță comemorativă pentru cei trei eroi. La slujba de pomenire au participat generalul Corneliu Calotescu, guvernatorul militar al Bucovinei, și familia căpitanului Boroș.
Începând cu 1998, Asociația Națională „Cultul Eroilor” din Bacău îl comemorează anual pe căpitanul Ioan Boroș, considerat primul ofițer român căzut la datorie în confruntările cu URSS în 1940. La comemorarea din 29 iunie 1998 a fost prezentă fiica sa, Ioanița Boroș, medic în Constanța, și colonelul (r) Traian Jugureanu, cel care a organizat transferul osemintelor tatălui ei la Bacău.
În semn de recunoștință, o stradă din municipiul Bacău poartă astăzi numele “Căpitan Ioan Boroș”.
Viața și moartea căpitanului Ioan Boroș reprezintă simbolul unei demnități naționale apărate cu prețul vieții. Într-un moment de criză și cedări teritoriale, el a ales să rămână pe poziție, refuzând să accepte abuzul și agresiunea, chiar și în fața unui inamic copleșitor. Jertfa sa rămâne un reper de onoare în istoria Armatei Române și în conștiința celor care încă mai cred în apărarea dreptului și demnității naționale.
