29 martie 2024
ActualitateÎnșelăciune cu o mașină

Înșelăciune cu o mașină

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au efectuat cercetări faţă de doi bărbaţi, de 43 şi 60 de ani, bănuiţi de comiterea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii.

Din investigaţiile făcute de poliţişti s-a stabilit că, în cursul lunii septembrie 2016 un bărbat din comuna Gârleni, ar fi făcut un schimb de autoturisme cu un bărbat de 60 de ani, din orașul Buhuși, cel din urmă obligându-se să plătească suma de 5.500 de euro, diferență pentru autoturismul achiziţionat. Pgubitul ar fi fost de acord să ajungă la înțelegerea schimbului de autoturisme și achitarea unei diferențe de 5500 euro în 12 rate egale pe parcursul unui an, fără să întocmească vreun act de vânzare- cumpărare.

În momentul schimbului, acesta ar fi oprit cartea de identitate a autoturismului ca o garanție, până când cumpărătorul ar fi achitat întreaga sumă.
Păgubitul ar fi primit două tranșe de 500 de euro, iar restul sumei nu ar mai fi primit-o, fiind indus de eroare de bănuit.



În luna august 2017, bărbatul din Buhuși, ar fi înscris în fals autoturismul în cauză, înmatriculându-l şi, ulterior, l-ar fi vândut unei alte persoane.

Poliţiştii au stabilit că, în demersul său, ar fi fost ajutat de un bărbat de 43 de ani, care, în vederea obținerii unui duplicat a cărții de identitate a autovehiculului ar fi completat și semnat în fals, înscrisuri prin care declara în mod necorespunzător realității că este proprietar al autoturismului în cauză și că ar fi pierdut cartea de identitate a vehiculului reuşind astfel să obţină un duplicat şi implicit, înmatricularea autoturismului.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri