Răzvan Bibire

Semnele ne indică faptul că suntem contemporani cu o epocă de tranziție. Lumea se mișcă la o viteză prea mare ca să mai poată fi controlată eficient, țările se încaieră pe resurse, liderii mondiali stau cu degetul pe trăgaci și încearcă păstrarea status-quo-ului în vreme ce, din urmă, challangerii presează pentru schimbarea regulilor. Societatea umană, în ansamblul ei, se află sub presiunea diferitelor schimbări legate de relațiile de muncă, de inegalitatea tot mai crescută dintre bogați și săraci, de interacțiunea culturilor.

Echilibrul fragil care s-a construit după război este amenințat din toate direcțiile și amenință să cedeze și nu putem decât să bănuim ce se va întâmplă după și care va fi următorul echilibru care se va crea. Ceea ce este clar e că presiunea crește tot mai mult și este imposibil ca actuala stare de lucruri să dureze la nesfârșit; este imposibil ca actualul mod de alocare a resurselor – care permite unui singur procent din populația lumii să dețină 90% din bogăția planetei – să continue. Pentru că e imposibil pentru orice forță armata să mențină pacea când 99% din populație se revoltă.

Și Primul și Al Doilea Război Mondial au izbucnit din motive ce țin de alocarea resurselor; unele țări au considerat că împărțirea bogățiilor nu este corectă și au vrut mai mult; țările care aveau mai mult nu au dorit să cedeze și de aici s-a ajuns la conflict; astăzi nu doar resursele minerale contează ci și resursele de muncă, resursele de inteligență și așa mai departe. De ce i s-a pus pata Americii pe Rusia? Pentru resursele din Siberia, că doar nu o să credem că Washingtonului îi pasă cât de puțin de Crimeea. De ce China se aliază cu Iranul? Pentru că are nevoie de petrol. De ce Arabia Saudită a intrat într-o alianța cu Israelul, alianță care acum câțiva ani părea imposibilă? Pentru că are nevoie de o creștere a prețului mondial la petrol. Dar de ce a scăzut prețul petrolului? Pentru că SUA au dorit să falimenteze Rusia.

Putem continuă să dăm exemple, cum, de altfel, putem să ne întrebăm de ce sunt salariile atât de mici in România și de ce Codul Muncii a fost modificat pentru a avantaja angajatorii? De ce in toată Europa are loc o ofensivă a Capitalului contra Muncii, de ce marile corporații vor ca salariații să fie cât mai “flexibili” și cu cât mai puține drepturi? De ce tinerii acceptă condițiile proaste ale angajatorilor și nu se revoltă, de ce nu pun presiune pe sistem pentru a obține schimbări și, mai ales, de ce se aliază cu sistemul pentru a-i potoli pe cei care cer schimbări?

Nu există doar un conflict, există o sumedenie de conflicte: între bogați și săraci, între tineri și bătrâni, între religioși și mai puțin religioși, între nordisti și sudiști și așa mai departe. Toate create de schimbările care se petrec in lume și care înlocuiesc constantele cu variabile. Când nesiguranța devine o regulă și nu o excepție, totul se poate schimba.