În parodia democratică din România, în care alegerile au câștigătorul știut dinainte, este un non-sens să te mai chinui să înțelegi politica sau să te agiți să lupți pentru vreun stindard sau altul. Democrația e moartă și e ținută în fereastră ca să pară că există niște reguli ale jocului. Adică vreți să spuneți că dacă ni se spune că azi e alb ceea ce ieri era negru este OK? Că dacă se schimbă regulile după interese, asta înseamnă că suntem democrați? Nu, lăsăți orice speranță în privința asta. Partida este pierdută și ce e mai tragic este că rătăcim prin deșert incapabili să înțelegem care este jocul.
Tragedia nu este că am fost învinși în bătălia pentru resurse și supraviețuire, ci că jumătate din populație e incapabilă să înțeleagă acest lucru și încă mai crede că a câștigat ceva dacă la ultimele alegeri au ieșit favoriții lor. Incapacitatea de a înțelege lumea este, din păcate, o vulnerabilitate universală. Pervertirea istoriei, răstălmăcirea relațiilor de cauzalitate și analfabetismul funcțional sunt printre principalele cauze ale acestei situații. Ce e de făcut? Nu multe. Pe termen scurt și mediu nu se întrevede nici o soluție. Ca de obicei suntem la mâna istoriei, nevoiți să așteptăm ca mai marii lumii să ajungă la un numitor comun. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ne culcăm pe o ureche.
Dacă, într-adevăr, dorim să mai însemnăm ceva pe lumea asta și să ne recâștigam o țară, e nevoie de un mare efort educațional. Sunt dispuși românii să accepte că au nevoie de acest efort de reînțelegere a lumii? Puțin probabil. Chiar extrem de puțin probabil. O să vină iarăși tăvălugul istoriei peste noi și o să ne ia prin surprindere. N-o să știm ce se întâmplă cu noi și de ce.
