Incendiul izbucnit în noaptea de Revelion, în comuna Mănăstirea Cașin, care a dus la distrugerea unei anexe gospodărești, a fost provocat intenționat. Informația a fost confirmată de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău.
Potrivit polițiștilor, sesizarea a fost făcută în seara zilei de 31 decembrie 2025, în jurul orei 20.00, când oamenii legii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Onești au fost anunțați că a izbucnit un incendiu în localitate. La fața locului au intervenit echipaje de pompieri, care au reușit să localizeze și să lichideze focul, fără ca în urma evenimentului să fie înregistrate victime omenești.
Din primele verificări efectuate de anchetatori a rezultat că incendiul ar fi fost provocat de un bărbat de 38 de ani, cunoscut cu afecțiuni medicale. Pe fondul unor neînțelegeri cu mama sa, în vârstă de 81 de ani, acesta ar fi aprins un balot de paie în grajdul din curtea locuinței, fapt care a dus la distrugerea a aproximativ 100 de metri pătrați din construcția afectată.
Bărbatul a fost transportat ulterior și internat într-o unitate medicală de specialitate din municipiul Bacău.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere prin incendiere, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul, a transmis IPJ Bacău.















