Pompierii militari băcăuani intervin în aceste momente în comuna Helegiu, satul Drăgugești, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la mai multe gospodării din localitate.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău, flăcările se manifestă la trei case de locuit și anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați. Incendiul este însoțit de degajări mari de fum, iar din cauza vântului puternic există risc de propagare la vecinătăți.
Pentru gestionarea situației au fost mobilizate importante forțe de intervenție: patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești, o autospecială de stingere de la Garda de Intervenție Comănești și o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău. La fața locului se află și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Bacău.
De asemenea, la intervenție a fost trimisă grupa operativă a inspectoratului, fiind anunțat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.
Misiunea este în dinamică, iar pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea tuturor focarelor, astfel încât incendiul să nu se extindă la alte gospodării din zonă.
















