joi, 25 decembrie 2025

Incediu de proportii la Slanic

Un atelier de tamplarie si o casa au ars aproape in intregime, in statiunea Slanic Moldova. Incendiul s-a declansat joi, in jurul orei 13.30, atunci cand s-a si dat alarma pe 112. La fata locului s-au deplasat in mare graba pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau, dar si cei voluntari de la Tirgu Ocna si Slanic. Cand au ajuns au constatat ca nu pot urca cu masinile pana la gospodaria cuprinsa de flacari si au realizat un dispozitiv de furtun lung de 200 de metri. A inceput o lupta inegala cu focul care parca pe masura ce trecea timpul era si mai puternic. Valvataia a mistuit 350 de metri patrati din acoperisul casei, dar si multe bunuri din interior, 400 de metri patrati din atelierul de tamplarie, 20 de metri cubi de lemn si 40 de usi care erau terminate si pregatite pentru comercializare, dar si 20 de porci. Pompierii au reusit sa lichideze incendiul la ora 15.10. „Se pare ca totul a pornit de la o defectiune aparuta la tabloul electric al atelierului de tamplarie, iar la ora izbucnirii incendiului in obiectiv se aflau doua persoane. Martorii spun ca a sarit o scanteie chiar pe un bidon cu lac, amplasat in apropiere si de acolo s-a tot extins”, a declarat lt. Andrei Grecu, purtatorul de cuvant al ISUJ Bacau. Fratele proprietarului a incercat sa stinga si el focul dar s-a ales cu arsuri grave pe o suprafata de circa 40% din corp si a fost transferat la o Clinica de Arsi din Capitala, pentru a primi ingrijiri medicale. Panica a fost mare si in randul vecinilor care au crezut ca vor ramane si ei pe drumuri. Flacarile au ajuns pana la poarta unuia din ei, dar din fericire pompierii au reusit sa impiedice extinderea lor si la proprietatile lor. Un prejudiciu nu s-a stabilit inca si se pare ca proprietarul avea o asigurare obligatorie atat pe locuinta cat si pe atelier. (Geta P.)



spot_img