„Are We Not Men? We Are Devo!”. Șmecheri cei de la Devo. Și sclipitori. Da, sclipitori! Ei, cu salopetele lor galbene, de muncitori în uzină. Ei, cu roboticul cover „Satisfaction”: „Din motive de copyright, am fost nevoiți să-i prezentăm lui Mick Jagger varianta noastră.

Ne-a ascultat stând relaxat într-un fotoliu, cu un pahar de vin în mână. La final s-a ridicat, ne-a spus că-i place și a ieșit din cameră. Tare de tot”. Ei, cu video-clip-urile lor alienate, care le-au adus premii și ovații din partea criticilor de film. Ei, care i-au impresionat pe Bowie și pe Iggy. Ei, care i-au inspirat pe Soundgarden.

Ei, care l-au făcut pe Kurt Cobain să-și amintească: „În vremea liceului, pe când mă îmbrăcam ca un punk-rocker, cei din jur îmi strigau mereu: «Devo! Devo!». Asta pentru că era singurul nume faimos al genului pe care ei îl știau. Din toate trupele underground devenite celebre, Devo era cea mai subversivă”. Ei, Devo. Ei care, în calitate de studenți ai Kent University, au devenit obsedați de conceptul de-evoluției. Adică de acea teorie care „vede” umanitatea îndreptându-se spre o regresie…progresivă, dar totală către un statut primitiv.

Respingeți teoria de-evoluției? Făceți-vă puțin timp pentru a privi în jur. Și nu doar în jur. Ne vine greu să purtăm o discuție relaxată cu un prieten, foarte greu să citim o carte de la început la sfârșit, „neapărat în această ordine” (Seinfeld) și imposibil să nimerim o stradă fără GPS. Suntem nervoși, insensibili și dependenți de Mr. Google. Ca să arătăm, totuși, că nu ne-am pierdut de tot simțul umorului și al ironiei, încheiem în stil Devo. Rămânând însă la de-evoluție.

Vă amintiți cât de subversive păreau (și erau) lucrările de artă realizate de Brian Schroeder (Pushead) care înfățișau cranii, zombie și tot felul de decoruri horror și care, atunci când nu ajungeau în muzee și expoziții itinerante, sfârșeau pe coperta discurilor semnate Metallica sau Misfits? La finalul procesului de de-evoluție, craniile sclipesc azi șmecher pe burta lui Nicolae Guță. Prin intermediul lui Philipp Plein. Are we not men?, să moară mama!