Consilierii au aprobat și anularea penalităților pentru sumele datorate bugetului local la data de 31 martie 2021. După cum a precizat consilierul independent Dorin Chirilescu, este vorba despre 16,6 milioane de lei pentru persoanele fizice și 11,5 milioane pentru persoanele juridice. Astfel, cine nu a plătit ceea ce datora bugetului local până la 31 martie, va plăti doar datoria, nu și accesoriile. Au fost reduse chiriile pentru comercianții din Piața Centrală și Bazar. Inițial s-a propus o reducere de 15 % pe perioada stării de alertă, dar, la propunerea lui Gheorghe Huluță (Pro România), reducerea a fost stabilită la 25 la sută pe lună.
S-a rupt lanțul de iubire…
Amplasarea unor module comerciale în Piața Tricolorului și în Parcul Nord, propuse de primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, nu au fost aprobate de consilierii locali. Cel cu modulele din Piața Tricolorului a fost retras de pe ordinea de zi chiar de către primar după ce chiar viceprimarul Liviu Miroseanu (PNL) a anunțat că se împotrivește. Acesta a spus că nu dorește să vadă nici un fel de modul comercial în Piața Tricolorului, care trebuie să rămână liberă. În fața acestei ofensive a propriului aliat, primarul a decis să retragă proiectul de pe ordinea de zi. Un alt proiect similar – cel cu privire la amplasarea unui modul comercial în Parcul Nord – a fost respins de către consilieri după ce Cătălin Crețu (PNL) a spus că nu i se pare potrivit. Proiectul a primit doar 8 voturi, doi dintre membrii coaliției – Cătălin Crețu și Dragoș Ștefan (PMP) – abținându-se.
Ecarisajul își păstrează numele
Propunerea de modificare a organigramei a fost respinsă de consilieri, după ce Gheorghe Huluță (Pro România) a spus că ar fi niște probleme cu propunerea venită de la Primăriei. Un alt proiect care a picat la vot este cel referitor la schimbarea denumirii serviciului de ecarisaj al municipalității. Viceprimarul Cristian Ghinghes (PLUS) a spus că, în acest fel, s-ar fi integrat în activitatea serviciului cât mai multe ONG-uri.
Dragoș Ștefan (PMP) a criticat activitatea serviciului spunând că acesta ar cheltui prea mulți bani și trebuie avută în vedere externalizarea sa.
Propunerea municipalității de a renunța la contractul cu societatea Transport Public SA a suscitat numeroase discuții. Acestea au fost sintetizate într-o manieră logică de avocatul Gigi Candet (PPU SL):
„Suntem prizonieri între dorința Executivului de a anula acest contract și cea de a avea o companie de transport funcțională. Nu garantează nimeni că vom fi în stare să înființăm mâine, sau peste o lună, sau peste un an, o companie de transport care să fie perfectă. Contractul nu poate fi reziliat decât dacă i se găsește o culpă transportatorului, dar până acum nu s-a adus în discuție nimic în acest sens. Problema este spinoasă pentru că orice pas greșit are niște efecte devastatoare asupra transportului public din oraș.“
La vot, propunerea de constatare a încetării contractului dintre Consiliul local și societatea Transport Public a fost respinsă.
Ce s-a mai aprobat
În ședința de joi s-a mai aprobat acordarea unui premiu în valoare de 5.000 lei doamnei Pal Elena, care a împlinit vârsta de 100 de ani, declanșarea procedurii de expropriere pentru cazuri de utilitate publică a unor imobile – terenuri proprietate privată, afectate de investiția “consolidare/amenajare și punere în siguranță a zonei de protecție a conductei de aducțiune Valea Uzului -Bacău- zona Masotea, comuna Ardeoani”, aprobarea devizului general actualizat la faza Proiect Tehnic pentru obiectivul de investiții ”Modernizarea , dotarea și extinderea corpului Ambulatoriul Spitalului de Pneumoftiziologie”.
La finalul ședinței, reprezentantul unui investitor a solicitat explicații asupra faptului că o solicitare adresată municipalitătii la începutul lunii aprilie nu a mai ajuns să fie discutată în ședința de joi. Proiectul a ajuns pe ordinea de zi, dar ca punct suplimentar, după ce materialele de ședință fuseseră deja trimise consilierilor în termenul legal.














