Astăzi se împlinesc 15 ani de când poetul, istoricul şi animatorul cultural Constantin Puşcuţă (pseudonim literar Octavian Voicu) şi-a luat rămas bun de la această lume, în care, timp de mai bine de 40 de ani a slujit cultura băcăuană şi, implicit, pe cea naţională, prin întreaga activitatea militând pentru iubirea faţă de oameni, faţă de patrimoniul cultural moştenit de la înaintaşi. Născut la 28 octombrie 1940, la Viforeni, judeţul Bacău, a avut o singură profesie, de „rob al poeziei”. Om al cetăţii şi om al cărţii, „privighetoarea de la Viforeni” înseninează spaţiul cultural băcăuan cu volumele sale: Ce întemeiază privighetoarea (1973); Viaţa pe rod (1975); Cât eşti lumină (1979); Cartea locului (1986); Eu sunt, tu eşti, El Este! (1998); Pagini alese (2000); Cartea lui Copil Împărat (2002); Cartea privirii (2003), devenind astfel membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Octavian Voicu este primul care realizează inventarul obiectivelor de cultură şi patrimoniu al judeţului Bacău, iar pentru întreaga activitate, în 2006, este declarat Cetăţean de Onoare, post mortem, al municipiului Bacău, o şcoală de Bacău îi poartă numele, iar activitatea lui literară şi artistică este continuată prin Asociaţia Culturală „Octavian Voicu”.
În semn de omagiu, redăm una dintre ultimele lui poezii:
„Când va fi să trec la vămi,/ Doamne, lasă-mă cu flori,/ Multe-n păr şi-n braţe multe,/ Şi multe la subţiori.// Vreau cu ele să corup/ Pe oculte îngere –/
Să-mi asculte-o plângere/ Ce-mpotriva nimănui/ O aveam de mult s-o spui.// Când va fi să trec la vămi,/
Doamne, lasă-mă cu iarbă,/ Din poiana de desculţ/
Sunt un prunc, deşi am barbă.// Căci va trebui să-mi pun/ Aşternut pe pietre reci,/ Doamne, nu-i uşor să-ţi faci,/ Aşternut pe sub poteci.”

(Când va fi. Octavian Voicu)



PUBLICITATE