20 aprilie 2024
Cultură"«Implozia lui Melec», o alegorie dantescă despre învinsul învingător”

“«Implozia lui Melec», o alegorie dantescă despre învinsul învingător”

Umberto Eco, în ,,Opera deschisă” (Editura Paralela 45, Pitești, 2002, pag. 49; 71) argumentează faptul că ,,poetica unei opere «deschise» tinde să promoveze în interpret «acte de libertate conștientă»”, invitația adresată cititorului ,,de a face face opera împreună cu autorul”, întrucât creația trebuie să fie deschisă unei serii virtual infinite de lecture posibile, fiecare din ele făcînd opera să trăiască potrivit unei perspective, unui gust, unei execuții personale”. Interesant, aceasta a fost și ,,atmosfera” dezbaterii la lansarea volumului scriitorului Viorel Savin, ,,Implozia lui Melec Purtătorul de Nucă și de Nývas”, întregită cu ,,Lamentația fructelor”, ,,Exilat în strigăt” și încheiată cu ,,Prima circulară către organizatorii adorației”(Editura PrincepS Multimedia, Iași, 2017), dezbatere grozav moderată de Filomena Corbu, directorul editurii ieșene. Locul întâlnirii: elevatul/ospitalierul spațiu cultural al Bibliotecii Județene ,,C. Sturdza”; amfitrion cu sufletul lipit de inima Cărții: universitarul Adrian Jicu.

Ce este ,,Implozia lui Melec?”… ,,Acest roman în versuri este o alegorie dantescă despre învinsul învingător”, a conchis poetul Daniel Corbu. ,,Cred totuși că este un roman. Poate să fie și un roman în versuri. Până în secolul al XVI-lea s-a scris în versuri”, a avansat criticul Petre Isachi. ,,Este un poem eroico-comico-dramatic de o rară profunzime”, a adăugat poetul Theodor George Calcan. ,,Poate fi perceput și ca un poem, un poem contrapus, dacă urmăm și o sugestie a lui Theodor Codreanu, poemului «Marelui Inchizitor» din «Frații Karamazov». Este un roman atipic; viorelsavinesc”, a opinat Ion Fercu. ,,Viorel Savin este greu de încadrat în șabloane. El este un revoltat care cere dreptul la individualitate”, a nuanțat universitarul Ioan Dănilă. Viorel Savin a spus fără echivoc: ,,Este un roman!”
Ce carte ne-a propus Viorel Savin?… ,,«Implozia lui Melec» este implozia fiecăruia dintre noi, cei care am evadat dintr-un sistem totalitar. Acest text ar trebui predat în facultăți și în liceele de elită.” (Petre Isachi). ,,Este o carte a cuvintelor rare, inventate. Viorel Savin este un creator de limbă.” (Ioan Neacșu). ,,O carte care are cel puțin trei nivele de lectură.” (Theodor George Calcan). ,,Cartea unui scriitor total și proteic, aproape suprarealist, în care atmosfera devine una asemănătoare cu cea din Capriciile lui Goya.” (Daniel Corbu). ,,O carte interesantă a unui om despre o lume în care i-a fost dat să pătimească, el însuși fiind un mare pătimaș.” (Calistrat Costin). ,,Se caină poala vântului negru noaptea-întreagă, ziua-întreagă… vânt al Trecerii preagrăbite spre patria lui Melec, cel care ne-aminte cu degetul la buze că Viaţa nu-i decât un zâmbet pe rictusul Morţii.” (Dan Sandu).,,Este cartea unui Don Quijote pornit cu tot arsenalul estetico-etic-literar împotriva unor altfel de mori de vânt.” (Ion Fercu).

Dar cine este Melec? ,,Melec sunt eu! Romanul este o interogație metafizică despre ceea ce suntem, ceea ce vrem să fim, ceea ce ajungem să fim. Viețuim, ajungem să fim, dar nu ajungem să ne înțelegem propria condiție”, a spus Viorel Savin, cel care așteaptă ca romanul să fie decriptat, de către fiecare dintre noi, în toate ,,cheile” sugerate de Umberto Eco.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri