ActualitateAcțiune împotriva braconajului piscicol pe lacurile Berești și Răcăciuni. Plase ilegale confiscate...

Acțiune împotriva braconajului piscicol pe lacurile Berești și Răcăciuni. Plase ilegale confiscate și incidente între pescari și proprietari de bărci

Personalul specializat al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Bacău a desfășurat, în 31 iulie, o amplă acțiune de combatere a braconajului piscicol pe lacurile de acumulare Berești și Răcăciuni, intervenția fiind însoțită și de verificări privind respectarea regulilor de navigație pe luciile de apă.

Potrivit AJVPS Bacău, acțiunea a fost declanșată și în urma unei sesizări telefonice făcute de un grup de pescari aflați pe malul lacului Berești, în zona „Plaja Tătărăști”. Aceștia au reclamat că o barcă cu două persoane a intrat printre lansetele lor, iar după ce li s-a cerut să navigheze mai departe de mal, ocupanții ambarcațiunii au devenit agresivi verbal.

Reprezentanții asociației susțin că cele două persoane din barcă au apelat ulterior numărul unic de urgență 112. La fața locului a intervenit un echipaj al Poliției din cadrul Secției 4 Podu Turcului, care, potrivit AJVPS, a dispus măsurile legale împotriva celor care au efectuat apelul.



În cadrul aceleiași acțiuni, de pe lacul Berești a fost recuperată o plasă monofilament cu ochiuri mici, despre care reprezentanții asociației afirmă că fusese montată recent și era destinată pescuitului ilegal.

Verificările au continuat pe lacul de acumulare Răcăciuni până târziu în noapte. Din zona Podului Răcătău a fost extrasă o altă plasă abandonată, amplasată la baza podului.

AJVPS Bacău mai precizează că, la finalul intervenției, echipajul s-a confruntat cu un incident în timpul scoaterii bărcii la mal. Potrivit organizației, unui pescar i s-a solicitat să retragă temporar o lansetă pentru ca ambarcațiunea să poată fi urcată în siguranță pe peridoc, însă acesta ar fi reacționat agresiv verbal.

Reprezentanții asociației subliniază că acțiunile desfășurate atât pe timp de zi, cât și pe timpul nopții urmăresc combaterea braconajului piscicol, protejarea resursei acvatice vii, verificarea respectării legislației în domeniul pescuitului și asigurarea unor condiții sigure pentru practicarea pescuitului recreativ-sportiv.



spot_img
spot_img