Nu știm exact unde și când a fost făcută această fotografie. Nu are o dată scrisă pe verso, nici un reper clar care să o fixeze definitiv în timp. Știm doar atât: pare începutul anilor ’80. Și, dincolo de orice incertitudine, imaginea spune o poveste pe care mulți băcăuani o recunosc imediat.
Este iarnă adevărată. Zăpada nu e un decor, ci o stare de fapt. Se vede pe carosabilul acoperit de gheață, pe trotuarele înguste, pe mormanele albe adunate la marginea drumului. Un autobuz vechi, cu număr mare afișat frontal, a oprit să ia călători. Oamenii stau la coadă, răbdători, îmbrăcați gros, cu paltoane grele, căciuli și fulare trase până sub ochi. Nimeni nu pare grăbit. Nimeni nu pare mirat de frig. Așa era iarna.
În dreapta, blocuri în construcție, neterminate, cu betonul gol expus gerului. Macaraua domină peisajul, simbol al unui oraș aflat în plină transformare. Cartierele creșteau atunci sub ochii oamenilor, etaj cu etaj, iarnă după iarnă. Gardurile de tablă separau șantierul de stradă, iar dincolo de ele se ridica viitorul — gri, masiv, dar plin de speranță pentru cei care urmau să primească o repartiție.
Copiii apar timid în cadru, ținuți de mână, îmbrăcați în haine prea mari, moștenite de la frați sau veri. Pentru ei, iarna nu însemna doar frig și drumuri grele, ci și sănii improvizate, derdelușuri apărute peste noapte, mănuși ude și obraji roșii. Zăpada nu se măsura în centimetri, ci în amintiri.
Iernile Bacăului de altădată erau lungi și grele, dar aveau un ritm al lor. Autobuzele întârziau, curentul mai cădea, dar orașul nu se oprea. Oamenii mergeau la muncă, copiii la școală, iar seara luminile se aprindeau în blocurile noi, unul câte unul. Era frig, dar era și un sentiment de comunitate: aceeași așteptare în stație, același drum alb, aceeași respirație aburindă.
Astăzi, iernile par mai scurte, mai grăbite, mai tăcute. Zăpada vine rar și pleacă repede. Dar fotografia aceasta rămâne ca o fereastră deschisă spre un Bacău al răbdării, al construcției și al iernilor care nu cereau explicații. Doar haine groase, timp și puterea de a merge mai departe, pas cu pas, prin omăt.
