miercuri, 24 decembrie 2025

„I-am strigat sa mi-o dea din prima”

Catalin Vraciu a refacut faza golului prin care a deschis scorul la Mangalia, in meciul castigat cu 3-1 de FCM Bacau

Remember

Golgeter anul trecut, in liga a treia, Catalin Vraciu s-a aflat pe sec in primele cinci etape din actuala editie a campionatului cadet. "Trebuie sa vina si momentul meu", s-a tot incurajat atacantul "galben-albastrilor", in speranta ca va sparge gheata cât mai rapid. Iar momentul sau a venit sâmbata, la Mangalia, contra unei echipe careia ii marcase, cu doua luni in urma, intr-un amical, trei goluri intr-o singura repriza. "Poate ca a contat si lucrul acesta. Si pentru mine, dar si pentru fundasii lor, pe care i-am simtit destul de ezitanti", a povestit Vraciu la finalul victoriei de sâmbata, cu Callatis.

De milioane

"Vârful" de atac al Bacaului a refacut faza golului de 1-0. O actiune de toata frumusetea, inceputa cu o lovitura de cap a lui Ursu, continuata cu o pasa "printre", din prima, cu exteriorul a lui Gabriel Boghian si finalizata cu un lob spectaculos, cu latul, la coltul lung, peste portarul Dragne. "Pasa lui Gabi a fost, intr-adevar, de milioane. Ideea e ca i-am strigat sa mi-o dea din prima, iar el a anticipat foarte bine unde voi aparea la finalizare. Când am vazut mingea in poarta, am simti o descatusare, iar faptul ca toata faza a fost frumoasa ma bucura si mai mult", a marturisit Vraciu.

Emotii

"Daca am avut emotii la gol? Sincer, nu. Nici macar când mingea a lovit bara nu mi-a fost teama ca nu s-ar duce in poarta", spune Catalin Vraciu, care, totusi, si-a amintit sâmbata de un lob ratat: cel contra lui Dinamo II, când balonul a sters transversala si a iesit in aut de poarta. "Stiti când mi-a venit in minte acea faza? La contra pe care a pus-o Emi Apostu la degajarea portarului. Mi-a fost teama ca mingea va sari in afara terenului, cum mi s-a intâmplat la Bucuresti, cu Dinamo II. Din fericire, de data aceasta, lucrurile au curs in favoarea noastra".

Tinta

O data sparta gheata, golurile ar cam trebui sa curga, insa Catalin Vraciu nu se hazardeaza in declaratii. "Sigur ca mi-ar placea sa inscriu cât mai des si cât mai mult, dar si cel mai tare m-ar bucura sa urcam rapid intr-o zona linistita a clasamentului. Startul de campionat ne-a marcat, mai ales ca stiam ca nu asta ne e valoarea. Acum, nu ne ramâne decât sa continuam pe linia aceasta. Urmeaza un meci greu, contra Iasiului, pe care ar fi foarte bine sa-l câstigam", a incheiat Vraciu cu un zâmbet: "Iar daca voi da si eu gol, sa stiti ca nu ma voi supara deloc".
D.Sion

Lider detronat
Viitorul Constanta a suferit prima infrângere stagionala si a cedat sefia Seriei I. Rezultatele etapei a VI-a: Dunarea Galati – Sageata Navodari 1-2, Farul Constanta – Victoria Branesti 2-1, Dinamo II Bucuresti – FC Botosani 0-0, Delta Tulcea – Astra II 4-0, Callatis Mangalia – FCM Bacau 1-3, CF Braila – CSMS Iasi 2-1, FC Snagov – Viitorul Constanta 3-0, Gloria Buzau – CS Otopeni 1-1.
Etapa urmatoare (1 octombrie): Dunarea Galati – CF Braila, Sageata Navodari – Farul Constanta, Victoria Branesti – Dinamo II Bucuresti, FC Botosani – Delta Tulcea, Astra II – Gloria Buzau, CS Otopeni – FC Snagov, Viitorul Constanta – Callatis Mangalia, FCM Bacau – CSMS Iasi. (D.P.)

Clasament
1. Delta Tulcea 6 4 0 2 11-6 12 (+3)
2. Sageata Navodari 6 3 2 1 13-6 11 (+2)
3. Viitorul Constanta 6 3 2 1 12-7 11 (+2)
4. Dinamo II 6 3 2 1 8-7 11 (+2)
5. CSMS Iasi 6 3 1 2 7-6 10 (+1)
6. Farul Constanta 6 2 3 1 11-11 9 (0)
7. CF Braila 6 3 0 3 9-13 9 (0)
8. Astra II Giurgiu 6 2 2 2 9-10 8 (-1)
9. Gloria Buzau 6 2 2 2 7-8 8 (-1)
10. FC Botosani 6 2 2 2 7-9 8 (-1)
11. Victoria Branesti 6 2 1 3 9-8 7 (-2)
12. FCM Bacau 6 2 1 3 6-7 7 (-2)
13. Dunarea Galati 6 2 1 3 9-12 7 (-2)
14. FC Snagov 6 2 1 3 5-8 7 (-2)
15. CS Otopeni 6 1 2 3 8-9 5 (-4)
16. Callatis Mangalia 6 1 0 5 9-13 3 (-6)



spot_img