De la o vreme, tot aud prin diverse emisiuni de televiziune și pe la unele manifestări culturale apelativul „maestre”, risipit aiurea în dreapta și-n stânga, fără niciun temei real.
Adică lipit de niște persoane care sunt, vai, foarte departe de ceea ce înseamnă, în sensul profund al cuvântului, un maestru. Prea mulți maeștri, așadar, răsăriți din senin într-o lume lipsită de respect și de cultul valorilor, așa că formula asta ceremonioasă pare, și este, de cel mai multe ori, deplasată, falsă. E un reflex al formelor fără fond din cunoscuta teorie maioresciană. De câte ori aud vocabula cu pricina îmi vine să râd, și-mi apar imediat în minte versurile șugubețe ale lui Arghezi din „Balada maeștrilor”: Vorba asta scurtă e ca mângâierea porcului pe burtă/E cu farmec dulce și, din strâmb sau ciung/Simți că te lățește și te face lung…
Mi-amintesc și că, Liviu Ciulei, un mare regizor de teatru și de film, și un director de teatru cum puțini au fost în lumea românească, nevoit să plece în America, după scandalul de la „Bulandra” cu spectacolul „Revizorul” îi spunea unui mai tânăr confrate: „Știi? La București toată lumea îmi spune Maestre, iar aici în State și portarul teatrului și actorii și toți ceilalți îmi spun Liviu… Cei de aici mă respectă.” Da, asta e important, respectul real, firescul unor relații, dincolo de orice ipocrizie, conjunctură, interes, etc.
Privindu-i neîncrezătoare pe cei care vorbesc prea mult, lansându-se în veritabile tirade, grandilocvente, sforăitoare, admir, în schimb, arta litotei, minimalismul cu miez, multum in parvo, cum ziceau latinii. Mă bucur enorm când dau peste formulări inspirate, peste mici perle de expresivitate. Așa cum am dat eu în aceste zile peste câteva principii dintr-un decalog imaginat de poetul Constantin Abăluță, dedicat celor care se doresc a fi scriitori. Și, Doamne, ce s-au mai înmulțit veleitarii și grafomanii în zilele noastre! S-auzim, așadar, cum sună decalogul lui Abăluță:
1. Să nu vrei să fii scriitor. Lasă marile forțe să te aleagă.
2. Să citești până când adormi și să continui să citești în vis.
3. Să-ți notezi visele oricât de anoste ar fi.
4. Să ai prieteni cărora să le citești toate prostiile scrise. Să nu-i lași să te laude.
5. E bine ca prietenii să-ți citească și ei manuscrisele lor. Să nu-i lauzi.
6. Cuvintele citite între voi sunt o forță de care veți învăța să luați aminte.
7. Vorbiți cu oamenii de pe stradă. Orice. Ascultați ce spun ei.
8. Plimbați-vă pe străzi noaptea. Studiați umbrele copacilor.
9. Ascultați tăcerea și sunetele minuscule dinlăuntrul ei.
10. Doar cel care e scriitor fără să fi voit merită să fie scriitor.
De luat aminte, pentru că sunt multe adevăruri verificate într-o existență de scriitor autentic, de om cu har, în aceste principii. Îmi plac mai cu seamă atenționările cu privire la laude. Le găsesc foarte exacte. Poate pentru că mie întotdeauna mi-a fost teamă de laude, le-am privit cu mare circumspecție. Nu am niciun pic de vanitate și mă feresc de vanitoși.
De oameni care nu au simțul măsurii și se îmbată cu vorbe goale, făcând paradă de sentimente. Cred că ei trăiesc doar la suprafață, că le scapă sensul adevărat al lucrurilor. Și că le-ar face mult bine să învețe să asculte tăcerea, cum spune poetul, tăcerea și sunetele minuscule dinlăuntrul ei.
