De obicei, nu am o mare încredere în ecranizările după cărți celebre, dar duminică seară am avut o plăcută surpriză văzând o nouă versiune după romanul- cult al lui Ray Bradbury „Fahrenheit 451”, realizată pentru televiziune de regizorul american Ramin Bahrani. M-a atras întotdeauna scrisul lui Bradbury, privirea sa nostalgic întoarsă spre lumea copilăriei, spre acel unic teritoriu al purităției, al inocenței, așa cum i-am înțeles, mai târziu, e drept, temerile față de viitor, pe care nu-l vedea deloc în culori luminoase.

Dimpotrivă, avea un sentiment de neliniște privind, cu extremă luciditate, direcția în care merge omenirea. Nu e una bună, e clar, or asta-i confirma cele mai sumbre previziuni, cele pe care le găsim în utopiile lui negre, în distopii, cum mai sunt numite. În care ne vorbește, avertizându-ne, totodată, despre pericolul totalitarismului, al ignoranței, al terorismului direct sau ascuns sub mai multe, perfide, forme. În adânc, însă, Bradbury a rămas un mare idealist, care a scris toată lunga lui viață despre puterea minții omenești, despre forța creativității, a imaginației, convingerea lui fiind că putem supraviețui doar prin spirit.

Nu e de mirare astfel că scriitorul acesta minunat, autor prodigios de literatură de tip fantasy, science- fiction, dar nu numai, a inspirat o mulțime de oameni, care l-au iubit și l-au admirat în chip necondiționat. Cunoscutul regizor Steven Spielberg a spus, după moartea scriitorului, că el nu va muri niciodată, trăind în continuare prin mulțimea de fani pe care-i are. Și că i-a prețuit mereu profundul spirit umanist și fantezia nețărmurită, surse de inspirație pentru creațiile sale cinematografice. La fel, Guillermo del Toro, regizorul mexican, recent laureat al Oscar-ului pentru straniul său film „Forma apei”, mărturisea cât de mult l-a influențat în devenirea sa ca artist, în creația sa, marțianul Bradbury, care „avea un suflet blând, dar o imaginație feroce”. Spunea că „i-a întreținut visele fantastice”. De care eu cred că nu ne putem lipsi, ca să rămânem oameni întregi. Ființe cărora sensiblitatea, imaginația, poezia nu le sunt străine. Și pentru care cititul cărților este ceva intrat firesc în metabolismul lor spiritual, ca un nutrient esențial.

Mă întorc acum la surpriza despre care vorbeam la începutul rândurilor mele, când, văzând telefilmul (o producție HBO) lui Bahrani, mi-am dat seama că scrierea lui Bradbury nu și-a pierdut nimic din prospețime, fiind parcă mai actuală ca oricând, mai ales în spațiul nostru mioritic, unde, dacă vezi un barometru al consumului cultural, te apucă groaza. Aproape că nu se mai întrevede nicio speranță pentru cauza culturii, a educației! Din fericire, în filmul nou apărut, această speranță există. Conducând cu mână sigură cunoscuta poveste cu pompierii care nu sting focul, ci-l aruncă asupra cărților, regizorul Ramin Bahrani și-a ales drept interpreți ai personajelor principale doi excelenți actori, pe Michael Shannon, Beatty, căpitanul și mentorul lui Montag, acesta din urmă fiind jucat cu o mulțime de nuanțe, foarte credibil, atașant, de Michael B. Jordan, pe care-l știm din Creed, unde face o remarcabilă creație, dar și din Black Panther, din Cronici etc. E un tânăr actor de culoare foarte promițător, lucrând serios și aplicat rolurile care-i sunt încredințate.

Știind filmul-cult al lui Truffaut, din 1966, cu Julie Christie și Oscar Werner, țineam minte multe imagini emoționante din el, așa că nu așteptam mare lucru de la un remake american, dar m-am înșelat. Noul „Fahrenheit 451” merită văzut. E bine realizat, are idei, este, în fond, un sensibil elogiu al cititului, al cunoașterii (fiind, în același timp, un grav avertisment la adresa obscurantismului, al totalitarismului statal și al atâtor alte periculoase „isme”), cu un final luminos, plin de încredere că lucrurile esențiale, frumosul, artele, știința, umanismul vor fi salvate, că spiritul va învinge.