Cum trăim într-o eră a tehnologiilor extrem de avansate, interesant mi se pare tocmai ceea ce scapă tehnicii, lucrurile, stările, întâmplările, evenimentele și, desigur, sentimentele umane. Ce se petrece în sufletul oamenilor? Este întrebarea pe care mi-o pun cel mai des.
Mi-amintesc că, în primul an de facultate, un profesor ne-a întrebat la un seminar care este versul din literatura română care ne-ar putea caracteriza. Și eu m-am gândit la un vers din Blaga, care sună așa: Eu cred că sufeream de prea mult suflet. În fine, eram foarte tânără, abia ieșisem din adolescență, eram impresionabilă la culme, și romantică în toate cele. Iar adevărul este că nici nu m-am schimbat prea mult odată cu vârsta, ceea ce nici nu știu, nu m-am dumirit încă, dacă o fi rău sau bine.
Bănuiesc că, înainte cu mult de campania lui Dior, care se numește Capture Youth, pe mine m-a preocupat intens o astfel de năzdrăvănie, să faci un legământ cu tinerețea, s-o ții captivă în tine și să nu-i dai drumul sub niciun motiv. Pentru că e cea mai prețioasă captură! Când ești tânăr, crezi că poți face orice și că lumea-ți stă la picioare, ai senzația că ești invincibil.
Nu te temi de nimic și trăiești din plin, cu chef, cu poftă, și cu un anumit grad de inconștiență, de iresponsabilitate. Ai simțul aventurii, te bucuri de ea, și ăsta-i farmecul tinereții, la urma urmei. Dar, apropo de campania lui Dior, vreau să vă spun că marea casă de modă a fost criticată pentru că a ales-o pe Cara Delevingne ca ambasadoare pentru noua cruciadă, intitulată „captura tinereții”, ea neavând decât 25 de ani.
Pentru că unii s-au gândit că mult mai expresive ar fi fost chipurile unor doamne trecute demult de tinerețe, și care arată încă foarte bine, de pildă, Jane Fonda, Diane Keaton, Helen Mirren, etc. Desigur, grație noilor cosmeticale, noilor tratamente lansate de Casa Dior.
Ideea campaniei este însă anticiparea, aici e cheia, zic inițiatorii ei, să începi de tânăr, înainte chiar de treizeci de ani, să-ți conservi tinerețea. Pentru că, „ziua de ieri s-a terminat, mâine e prea târziu, acum e momentul!” Să revin însă la chestiunea cu sufletul, despre care ziceam că mă preocupă. Ce păcat că el nu poate fi „captat”, că nu rămâne intact, curajos, curat și generos, ca la vârsta tinereții, a marilor elanuri!
Pentru că oamenii se schimbă sub acțiunea erozivă a celor trei R, rutină, rugină, ruină, cedează diferitelor tentații, lăcomiei, egoismului, și, mai ales, tentației Puterii. Sunt prea puțini aceia care ar putea să facă o mărturisire cum este cea aparținând unui actor prețuit și cu o îndelungată experiență de viață și artistică, l-am numit pe Dorel Vișan:
„Sunt supărat pe mine că nu pot să fiu ca lumea asta. Ca actor, mă adaptez fiindcă asta îmi e meseria şi am uşurinţa de a-mi schimba felul de a fi, dar în suflet rămâne o zonă care este imuabilă şi care rămâne cinstită şi curată. Ca lumea pe care am cunoscut-o demult, care era mai săracă şi mai modestă, dar avea suflet. Lumea de astăzi nu mai are suflet”.
Pentru că este și poet, Dorel Vișan ne aminteşte despre nevoia de frumos şi de decenţă în viaţa personală, arătându-se cât se poate de mâhnit de ce vede în jurul său. Adică „dragoste pusă pe gard precum cârpele la uscat, prea multă sexualitate şi exhibiţie televizată, care nu sunt altceva decât o formă de îndobitocire şi de anulare a celor două aripi despre care vorbeam, pentru că suntem nişte îngeri cu o singură aripă şi nu putem zbura decât dacă ne îmbrăţişăm”.
Mă folosesc de inspiratele cuvinte ale domniei sale pentru a le spune cititorilor mei (care sunt foarte importanți pentru mine) că sufletul nu este repetitiv, că nu se poate cuantifica, și că se dezvoltă pe măsura experiențelor trăite, pe care le încorporează, le decantează. Și că, dacă nu e hrănit în permanență, se usucă.
