Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) atrage atentia ca hepatita afecteaza o persoana din 12. Incidenta crescuta a acestei boli a determinat acest organism international sa stabileasca, incepând din 2011, ziua de 28 iulie drept Ziua Mondiala de Lupta Impotriva Hepatitei. Anul acesta, tema aleasa a fost „Hepatita este mai aproape decât banuim: indiferent de vârsta, rasa, ocupatie sau mediu socio-cultural”, actiunile desfasurându-se sub sloganul „Aceasta este hepatita: sa o cunoastem, sa o combatem, sa ne protejam”. La nivel national s-au stabilit si obiectivele luptei impotriva hepatitei: cresterea constientizarii populatiei în privinta masurilor si a stilului de viata pentru prevenirea hepatitelor virale; pastrarea si sporirea vigilentei la manipularea produselor din sânge în mediul spitalicesc; mentinerea preocuparii privind acoperirea vaccinala în mediile defavorizate; extinderea teritoriala a vaccinarii. Mesajele cheie atrag atentia ca hepatita poate afecta pe oricine, ca este o boala cu simptome rareori evidente, dar cu potential letal. Se crede ca, la nivel mondial, circa 500 de milioane de oameni au hepatita, iar 2 miliarde sunt purtatori ai virusului hepatic B. Grupurile de risc sunt: copiii si adolescentii sub 18 ani nevaccinati, persoanele cu comportament sexual la risc, consumatorii de droguri injectabile, persoanele ce au nevoie frecvent de sânge sau produse din sânge, beneficiarii transplantului de organe, pacienti cu spitalizari repetate si îndelungate, personalul medical, persoanele care calatoresc în zone cu prevalenta ridicata a hepatitei. In judetul Bacau, numarul de cazuri de hepatite cronice si ciroze pe primele 5 luni ale anului 2010, asa cum rezulta din evidentele medicilor de familie, era de 13.185. În aceeasi perioada a anului 2011 numarul de cazuri era de 13.374, iar în 2012, de 13.956. Pentru a marca aceasta zi, Directia de Sanatate Publica Bacau a realizat activitati informative pe tema hepatitei, prezentând materiale despre boala, factorii de risc si masurile de prevenire a imbolnavirii.
Doina Mincu















