Victorioși duminică seara, cu 36-29 (19-17), pe terenul „lanternei roșii”, Universitatea Cluj, „CSMeii” antrenați de Leonard Bibirig au reușit cea mai bună clasare de la promovarea echipei în 2018. Alături de „U” Cluj a retrogradat direct și Sighișoara lui Sandu Iacob
Cel mai echilibrat campionat din ultimii ani a adus handbaliștilor de la CSM Bacău cea mai bună clasare de la promovarea în Liga Zimbrilor, în 2018. „CSMeii” au încheiat sezonul 2023-2024 pe locul 6, cu 39 de puncte, trei în plus față de următoarea clasată, CSU din Suceava. Duminică seara, în ultima etapă a Ligii Zimbrilor, echipa băcăuană a obținut a 12-a victorie stagională, impunându-se cu 36-29 (19-17), pe terenul ultimei clasate, Universitatea Cluj.
Partida de la Cluj a început sub semnul gazdelor, care, deși gata retrogradate, au ținut să se despartă de proprii susținători printr-o prestație pozitivă și un rezultat pe măsură. Clujenii au condus ostilitățile în prima jumătate a reprizei de debut (3-1, 5-3, 9-7, 10-9), pentru ca ulterior oaspeții să preia controlul. Două goluri ale lui Belchite în minutele 16 și 17 au basculat rezultatul în favoarea „CSMeilor”, de la 9-10 la 11-10, netezind astfel drumul spre un avantaj care s-a majorat în partea secundă până la cinci goluri: 26-21 în minutul 43.
Galopul de sănătate al formației antrenate de Leonard Bibirig, care a avut din nou în Virbauskas cel mai bun marcator (opt reușite), a fost întrerupt de come-back-ul furtunos al Clujului, care a reușit să egaleze la 28 cu mai puțin de 13 minute înainte de ultimul fluier. Nu a fost însă loc de vreo surpriză deoarece plusul de maturitate, de dorință și de valoare a permis CSM Bacău să gestioneze foarte bine finalul, reușitele semnate de frații Bujor, Dospinescu și Dobrincu ducând scorul de pe tabelă la un definitiv 36-29.
Succes pe deplin meritat al băcăuanilor, care, în formula T. Stănescu, Grigoraș- Virbauskas 8 goluri, Dospinescu 5, M. Bujor 6, G. Bujor 3, Ushal 3, Esteki 3, Belchite 3, Rogulski 3, I. Stănescu 2 și Dobrincu 1, încheie en-fanfare un campionat nu doar foarte echilibrat, dar presărat și cu foarte multe probleme, în special financiare, pentru CSM Bacău.
Meritul trupei lui Bibirig este că nu a cedat sub nicio formă și că a reușit să treacă peste toate obstacolele, câștigându-și prețuirea publicului băcăuan (cu adevărat al optulea jucător al echipei) și dreptul unui sprijin mult mai consistent din partea municipalității.
Ultima etapă a consemnat și retrogradarea directă a Sighișoarei, echipa antrenată de Sandu Iacob alăturându-se Univeristății Cluj în drumul spre liga secundă după înfrângerea cu 24-31 de pe teren propriu în „derby-ul supraviețuirii” cu CSM Vaslui.















