marți, 23 decembrie 2025

Handbal feminin: Test final

In ultimul meci de verificare din intersezon, divizionara secunda Stiinta Bacau a pierdut in fata unei echipe din primul esalon, HC Roman: 21-35. Amicalul desfasurat ieri la Sala Sporturilor a avut reprize diferite. In primele 30 de minute, formatia vizitatoare s-a impus cu un categoric 22-10, in timp ce in a doua parte a meciului s-au schimbat garniturile si scorul a fost mai echilibrat. "Ca orice meci amical, pe noi ne ajuta foarte mult. Sunt multumit de echipa. La copilele pe care le am in lot, ce poti sa ceri mai mult decât sa reziste cât de cât in fata unei echipe de liga?", a subliniat antrenorul Ion Arsene, care considera ca elevele sale este gata pentru inceperea sezonului oficial: "am facut o pregatire buna si rezistam fizic, lucru important in conditiile in care avem un lot redus din punct de vedere numeric si vom avea un campionat maraton". Stiinta Bacau va pleca vineri spre Târgoviste, unde sâmbata (ora 10.00) isi va face intrarea in noua editie a Diviziei A. Programul "studentelor" in tur:
– etapa I (17 septembrie): "U" Târgoviste – Stiinta Bacau;
– etapa a II-a (24 septembrie): Stiinta Bacau – HCF Piatra Neamt;
– etapa a III-a (1 octombrie): Unirea Slobozia – Stiinta;
– etapa a IV-a (8 octombrie): National Râmnicu Vâlcea – Stiinta;
– etapa a V-a (15 octombrie): Stiinta – Handbal Municipal Buzau;
– etapa a VI-a (19 octombrie): Spartac Bucuresti – Stiinta Bacau;
– etapa a VII-a (22 octombrie): Stiinta Bacau – Rapid Bucuresti;
– etapa a VIII-a (29 octombrie): Activ Ploiesti – Stiinta Bacau;
– etapa a IX-a (2 noiembrie): Stiinta Bacau – Universitatea Stiinta Bucuresti;
– etapa a X-a (5 noiembrie): ASC Scoala 181 Bucuresti – Stiinta Bacau;
– etapa a XI-a (12 noiembrie): Stiinta Bacau – Terom Iasi.
Campionatul se desfasoara tur-retur plus un tur sub forma turneelor de sala. Dupa 33 de etape, primele doua clasate in seriile A si B vor participa la un "baraj" de promovare alaturi de formatiile clasate pe 11-12 in Liga Nationala. Ultimele doua clasate din fiecare serie vor retrograda in "B", cel de-al treilea esalon din handbalul românesc urmând sa fie organizat pe euro-regiuni incepând cu sezonul 2012-2013. (Dana P.)



spot_img