vineri, 19 decembrie 2025

Guvernul schimbă din temelii impozitarea apartamentelor, caselor și terenurilor

Din 15 iulie 2022, sunt în vigoare noile modificări privind modul de calcul al impozitului pe proprietate în toată țara. Astfel, Guvernul a decis ca sistemul de impozitare să se schimbe radical și nu se mai calculează în funcție de anumiți coeficienți, de zonă și tipul construcției, așa cum a fost în vigoare până la emiterea OG 16/2022.

De anul viitor, nu se va mai lua în calcul cine este proprietarul imobilului, dacă e persoană fizică sau juridică, iar impozitul se va stabili doar în funcție de destinația imobilului (rezidențial sau nerezidențial).

Totodată, impozitul nu se va mai plăti proporțional cu suprafața rezidențială sau nerezidențială folosită, ci se va plăti impozit pe întregul imobil aferent destinației care ocupă peste 50% din suprafață (eliminând opțiunea mixt) și se va ține cont la stabilirea valorii de impozitare de studiile de piață referitoare la valorile orientative privind proprietățile imobiliare din România, care provin din Grila Notarilor Publici din România.



„Fiind modificări substanțiale, am început informarea și consultarea asociațiilor de proprietari într-o serie de întâlniri față în față și vom continua acest proces ori de câte ori apar neclarități sau informații noi”, a declarat primarul Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu.

„Colectăm și analizăm datele disponibile ale instituțiilor publice și mă bazez, în egală măsură, pe sprijinul reprezentanților asociațiilor de proprietari care vor furniza, în completarea datelor pe care le deține Direcția de Taxe și Impozite a municipiului Bacău, listele cu date despre imobilele pe care le administrează , respectiv: suprafața construită/utilă, numărul de camere, etajul, anul construcției, gradul seismic”, a mai spus acesta.

Aceste date sunt necesare pentru încadrarea in clasa de confort corespunzătoare, conform anexei 1 din legea 61/1990 și stabilirea unei baze de calcul corectă pentru proprietar.

În perioada imediat următoare, angajații de la Direcția de Impozite și Taxe Locale vor avea primele simulări ale impozitelor pentru anul 2023 și voi comunica aceste informații orientative atunci când sunt disponibile.

„Urmează o perioadă de efort deloc neglijabil al administrațiilor locale din România pentru actualizarea sistemelor de calcul a impozitelor in funcție de tipul, confortul și valoarea imobilului. Spre exemplu, în Bacău avem cca. 110.000 roluri de imobile cu destinația de locuință de actualizat și vom fi obligați ulterior ca, în fiecare an, să actualizăm impozitul fiecărui imobil, în funcție de modificările de preț de pe piață, conform Grilei Camerei Notarilor Publici. Abia după ce vom avea datele, vom putea face și primele estimări de calcul”.
Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu,
primarul Bacăului



spot_img