Nu se consideră fermier. Cu sapa s-a obișnuit de mic copil. Are câteva loturi de pământ pe care le cultivă, punând mult suflet și pasiune. Gheorghe Ciobanu are șaizeci de ani și îl așteaptă pe cel de al doilea nepot. Și-a amenajat în spatele casei părintești, din satul Climești, comuna Berești-Bistrița, un solar. Suprafața, de aproximativ jumătate de hectar, o folosește la maxim. A plantat în exterior mur, ceapă, căpșuni. Răsadurile de ardei, roșii, vinete, gogoșari, așteaptă și ele vremea prielnică să iasă în câmp. Cu căpșunile a mers bine. Câțiva ani. A investit în instalații de picurare, oferind băcăuanilor care vin în Piața Centrală, fructele considerate de sezon, până în lunile octombrie-noiembrie. Acum a trebuit să renunțe. Îmi arată jgheaburile goale. Le va găsi o altă utilizare. Cultivarea lor în solar a devenit nerentabilă, odată ce piața a fost invadată de căpșunele acruțe, importate masiv din Spania, la preț de damping. Simt în glasul lui o nemulțumire față de cum se mișcă lucrurile. A forat puț cu hidrofor, ca să aibă apa necesară irigării culturilor. Când e nevoie îl mai ajută verișorii. E jale cu forța de muncă la țară.
„Îmi place ce fac! Așa am avut eu pasiunea asta. Altfel aș fi renunțat demult. Îmi ocupă tot timpul. Și înainte de ’89 am lucrat în agricultură. Prima data am pus pepeni. În partea aialaltă de țară, la Slatina. Drăgănești Olt. Se găsea pământ pe care să muncești, ca într-un fel de arendă. Nu avea cine să-l lucreze. Căutai pe la CAP-uri, cum erau atunci formele de proprietate. Îți dădeau o bucată de teren. Ei o însămânțau, și tu trebuia să te ocupi de ea, până la recoltat. Ei își luau partea, 70% din ce se recolta, aveau contracte, și tu vindeai unde vroiai, partea ta. Alți doi ani am fost la Urziceni. Tot așa. După ’90 mi-a mers bine vre-o doi, trei ani. Apoi, un fost coleg, care avea o soră căsătorită cu un agricultor din Matca, s-a molipsit și el. Și ne-a făcut legătura să ajungem acolo. Am plecat împreună cu un prieten, Eugen Alexa. Am lucrat trei ani. Am furat și meserie. După aia am început cu cartofii, mai aproape de casă, aici la noi în zonă. Cînd au ajuns 40 de bani kg, la angro, m-am lăsat. Nu se mai merita. Adunasem niște bani așa că m-am hotărât să o iau pe cont propriu. M-am molipsit de lă ăla, de lala Matca, cu solariile. Așa că am am zis să-mi fac și eu. Aveam o bucată de teren prin spatele Căminului Cultural. Acolo am ridicat câteva. După aceea a venit moda culturii căpșunilor în sistem intensiv, cu tehnologie ca în occident. Așa am construit solarul ăsta, aproape de casă. Să fi venit acum doi ani să fotografiați cum arăta aici! Acum am renunțat. Pun roșii.” Mergem în zona verde, unde în recipiente cât o găleată, roșiile au flori galbene. „M-am orientat la două soiuri, care sunt mai pentru zona noastră. Ăsta e Arawak . Face roșii din alea crețe, ca o pungă strânsă la gură. Se fac mari. Sunt foarte bune la gust!” Îmi arată grădina. Nu a rămas niciun petec de pământ nefolosit. Rânduri, șiruri. Murul e pe rod. Căpșunile prind roșeață. „Muncă multă, bani puțini!” Nu oftează! E doar o concluzie. Îl întreb ce planuri are pentru anul viitor? „Ce să mai planific pentru la anul? Eu sunt bucuros, dacă la toamnă, după ce trag linia și fac socotelile, să reușesc să rămân pe zero!”
