Advesara Aerostarului și a Viitorului Onești s-a retras din campionat în săptămâna premergătoare reluării campionatului
După o vacanță de două luni și jumătate, Liga a III-a se reia la finalul acestei săptămâni, atunci când este programată etapa 16, antepenultima a sezonului regulat. Seria 2, din care fac parte două divizionare C băcăuane, Aerostar și Viitorul Onești, va continua cu doar nouă echipe, Voința Limpeziș anunțându-și retragerea din campionat.
Aflată pe ultimul loc, cu -8 puncte, gruparea buzoiană a fost sancționată în mai multe rânduri în acest sezon de FRF pentru numeroase abateri, totul culminând cu excluderea sa din competiție.
În ședința din 24 februarie, Comisia de Disciplină și Etică a FRF a anunțat: „În temeiul art.79/8 din RD, constată retragerea Voinței Limpeziș din competiția Liga 3, ediția 2024-2025. În conformitate cu prevederile art. 79/14.1 din RD, ACS Voința Limpeziș se sancționează cu retrogradarea în ultima categorie competițională organizată de AJF pe teritoriul căreia are sediul clubul în cauză”.
În acest context, Limpezișul pierde toate meciurile din retur cu 0-3: cele șase jucate deja în sezonul de toamnă și cele trei care erau programate în această primăvară. Play-out-ul Seriei 2 se va derula cu doar cinci formații, cele clasate pe locurile 5-9, iar de retrogradat va retrograda o singură grupare.
În ceea ce privește prima rundă din sezonul regulat al Ligii a III-a programată în 2025, aceasta va avea uvertura vineri, 28 februarie, de la ora 14.00, atunci când lidera Seriei 1, FC Bacău (35 puncte, două în plus față de vice-lidera Știința Miroslava), va primi vizita penultimei clasate, Șoimii Gura Humorului.
Sâmbătă, 1 martie, de la ora 15.00, în Seria 1, CSM Bacău (locul 4, 27 puncte) va juca în deplasare, cu Șomuz Fălticeni, în timp ce în Seria 2, Aerostar (locul 3, 30 puncte) va evolua la Adjud, iar Viitorul Onești (locul 8, 11 puncte) va întâlni, pe teren propriu, pe Sepsi Sfântu-Gheorghe 2.














