Bune și rele pentru divizionarele C băcăuane după etapa a șaptea. Din fericire, mai multe bune. Vineri, în uvertura rundei, Aerostar a ținut în șah, 1-1 (0-0), în deplasare pe CSM Râmnicu-Sărat. Gazdele au deschis scorul în min. 61, prin Andrei Ignat, însă „aviatorii” lui Mișu Ionescu au egalat un sfert de oră mai târziu, atunci când Casian Anghel a reluat cu capul centrarea lui Horia Ilie. De notat că acesta este primul gol primit de râmniceni în actuala ediție de campionat.
Prin remiza de la Râmnicu-Sărat, Aerostar rămâne pe locul 3 în Seria 2, cu un punct avans față de CSM Focșani, care a fost învinsă la Braniștea, cu 2-1 de nou promovata Unirea. Pe loc de play-off, dar în Seria 1, se află și CSM Bacău. Sâmbătă, pe „Letea”, echipa lui Cristi Popovici a reușit a treia victorie stagională, impunându-se cu 3-1 (2-1), în fața Bucovinei Rădăuți prin reușitele lui Cozma (min. 26), Adăscăliței (41), Aeroaei (min, 70), respectiv R. Ungurianu (min. 38).
Astfel, din candidați siguri la retrogradare, „CSMeii”, revitalizați de instalarea lui Cristi Popovici pe banca tehnică, se află la egalitate de puncte cu Ceahlăul, formație ce beneficiază de un lot și un buget la cote superioare. La cote inferioare- în planul clasamentului- se află, în schimb, cea de-a treia divizionară C a Bacăului, FC Dinamo.
În șase etape, echipa lui Andrei Întuneric contabilizase o singură victorie și cinci înfrângeri. Deplasarea de sâmbătă, de la Brăila, pe terenul „lanternei roșii” Dacia Unirea, singura formație fără punct în clasamentul Seriei 2, părea ocazia ideală de relansare a dinamoviștilor băcăuani.
Numai că aceștia au fost la un pas de a suferi o mare rușine, fiind conduși până în prelungiri cu 1-0 de brăileni, ca urmare a golului înscris în min. 49 de Robu. Noroc cu Padovei care a egalat în min. 90+2, stabilind astfel și scorul final: 1-1. Greu pentru FC Dinamo Bacău, care nu are voie să rateze victoria etapa viitoare, acasă, cu Sporting Liești, în penultima rundă a turului, dacă nu vrea să-și complice și mai mult situația.
Seria 1
Rezultatele etapei a șaptea: Dante Botoșani- Știința Miroslava 2-0, Viitorul Darabani- Csikszereda Miercurea –Ciuc 2 2-1, Șomuz Fălticeni- Rapid Brodoc 2-1, CSM Bacău- Bucovina Rădăuți 3-1, Ceahlăul Piatra Neamț- Foresta Suceava 1-3.
Programul etapei viitoare (sâmbătă, 15 octombrie, ora 15.00): Csikszereda 2- Șomuz Fălticeni (se joacă vineri, 14 octombrie, ora 15.00), Știința Miroslava- Foresta Suceava, Bucovina Rădăuți- Ceahlăul Piatra Neamț, Rapid Brodoc- CSM Bacău, Dante Botoșani- Viitorul Darabani.
Clasament
1 Foresta Suceava 7 6 1 0 16-3 19p.
2 Șomuz Fălticeni 7 4 1 2 13-6 13p.
3 Ceahlăul P. Nt. 7 3 2 2 16-10 11p.
4 CSM Bacău 7 3 2 2 8-8 11p.
5 Bucovina Rădăuți 7 3 1 3 12-8 10p.
6 Dante Botoșani 7 3 1 3 10-11 10p.
7 Știința Miroslava 7 3 0 4 8-8 9p.
8 Rapid Brodoc 7 2 0 5 8-14 6p.
9 Viitorul Darabani 7 2 0 5 7-22 6p.
10 Csikszereda 2 7 1 2 4 3-11 5p.
Seria 2
Rezultatele etapei a șaptea: CSM Râmnicu-Sărat- Aerostar Bacău 1-1, Unirea Braniștea- CSM Focșani 2007 2-1, Dacia Unirea Brăila- FC Dinamo Bacău 1-1, Sporting Liești- Metalul Buzău 0-3, Voința Limpeziș- Viitorul Ianca 0-3.
Programul etapei viitoare (sâmbătă, 15 octombrie, ora 15.00): Aerostar Bacău- Dacia Unirea Brăila (se joacă vineri, 14 octombrie, ora 15.00), CSM Focșani 2007- Viitorul Ianca, Metalul Buzău- Voința Limpeziș, FC Dinamo Bacău- Sporting Liești, Unirea Braniștea- CSM Râmnicu-Sărat.
Clasament
1 Metalul Buzău 7 6 1 0 21-3 19p.
2 CSM Rm. Sărat 7 5 2 0 15-1 17p.
3 Aerostar Bacău 7 4 2 1 20-10 14p.
4 CSM Focșani 2007 7 4 1 2 22-5 13p.
5 Unirea Braniștea 7 3 1 3 11-11 10p.
6 Viitorul Ianca 7 3 1 3 11-11 10p.
7 Sporting Liești 7 1 3 3 8-13 6p.
8 FC Dinamo Bacău 7 1 1 5 6-13 4p.
9 Voința Limpeziș 7 1 1 5 10-24 4p.
10 Dacia Brăila 7 0 1 6 3-36 1p.















