Gruparea băcăuană antrenată de Andrei Vatră, Dan Bolfă și Andrei Stratulat are ca obiectiv pentru noul sezon o nouă participare în play-off
Divizionara C băcăuană CS Aerostar a pus punct vacanței. „Aviatorii” s-au reunit luni, 14 iulie, la propria bază de antrenament, cu un lot de jucători extra-large. Pentru moment însă, noutăți certe există doar la nivelul staff-ului tehnic.
Astfel, alături de antrenorul principal Andrei Vatră și de „secundul” Dan Bolfă, banca tehnică va fi completată cu un nou antrenor de portari, Andrei Stratulat și un nou preparator fizic, Șerban Neamțu.
În ceea ce-l privește pe fostul antrenor cu portarii, Adrian Iosub, acesta a preluat funcția de team-manager al echipei. „Evoluție și stabilitate”, a expus Adi Iosub coordonatele „aviatorilor” băcăuani. „Era nevoie de un staff lărgit și ne bucurăm că vom aborda noul sezon în această formulă”, a declarat managerul general al echipei, Remus Pozînărea, care a adăugat:
„Referitor la efectivul de jucători, acesta va fi definitivat în zilele următoare deoarece, pe fondul dispariției multor echipe de Liga 3, avem în probe numeroși fotbaliști, asupra cărora trebuie să ne edificăm. În mod cert, vom avea la dispoziție o echipă mai tânără decât anul trecut, cu care vrem să repetăm și chiar să îmbunătățim parcursul din sezonul precedent. Făcând o comparație cu iulie 2024, sunt mult mai optimist și mai încrezător în potențialul nostru, astfel încât obiectivul Aerostarului este o nouă participare în play-off”.
Dacă la nivel de achiziții nu a fost operată, deocamdată, nicio mutare, „principalul” Andrei Vatră având misiunea de a verifica potențialul jucătorilor aflați în probe, în schimb la rubrica plecări există mai multe nume. Despărțirea cea mai sonoră este legată de atacantul-revelație Nicolas Constantinescu, achiziționat de prim-divizionara Farul Constanța. Totodată, Andrei Gavrilă, care în ultima perioadă fusese împrumutat la alte echipe, a fost transferat definitiv la Alba Iulia. Alături de aceste cedări, au fost reziliate contractele lui Telcean, Bălășel, Juncu și Bacalu, în timp ce portarul Ovidiu Mocanu este tentat să-și caute norocul și viitorul profesional pe alte meleaguri.
„Pentru noi este o bucurie că un produs al clubului precum Nicolas Constantinescu a reușit să facă pasul în Superligă și încă la o echipă ca Farul, care este recunoscută pentru faptul că are cea mai tare Academie din România. Intenția noastră este de a continua această tradiție a Aerostarului, și anume de a forma și lansa jucători către eșaloanele superioare. Referitor la noul sezon, marea necunoscută o reprezintă, în clipa de față, formatul seriilor în condițiile în care foarte multe echipe s-au retras sau sunt pe cale de a se retrage. În ceea ce ne privește, clar, vrem să avem un parcurs cel puțin la nivelul sezonului trecut”, a declarat „principalul” Aerostarului, Andrei Vatră.
Și apropo de echipe în colaps, să consemnăm că în primele două serii ale Ligii 3 următoarele grupări au aruncat sau riscă să arunce prosopul în această vară din motive de ordin financiar: CSM Bacău, Șomuz Fălticeni, Ceahlăul Piatra Neamț 2, Gloria Ultra, CSM Râmnicu-Sărat, CSM Focșani, precum și nou promovata Moldova Cristești. Campionatul Ligii 3 va începe pe data de 30 august.
Amicalele din inter-sezon ale „aviatorilor”
19 iulie: CS Aerostar Bacău- FC Botoșani 2
25 iulie: Unirea Branișea- CS Aerostar Bacău
1 august: CS Aerostar Bacău- FC Bacău 2
9 august: CSM Adjud- CS Aerostar Bacpu
16 august: CS Aerostar- Știința Miroslava
22 august: CS Aerostar Bacău- Unirea Braniștea.

















