26 aprilie 2024
Actualitate„Folclorul mână în mână cu excelenţa”

„Folclorul mână în mână cu excelenţa”

Învățătorii caută mereu modalităţi de declanșare a interesului cognitiv, astfel încât să încurajeze gândirea creatoare şi efortul suplimentar al elevilor, să mobilizeze la efort, asigurând o motivare intrinsecă a învățării.

Experiența ultimilor ani în cadrul Centrului de Excelență a evidențiat, fără niciun dubiu, calitatea elevilor participanți, elevi dornici de afirmare, elevi dispuși să sacrifice timpul de joacă, elevi dornici să reușească. De aceea, permanenta noastră preocupare, a tuturor celor implicați în această activitate de amploare la nivelul școlilor din județul Bacău, a fost aceea de a-i motiva, a-i susține, a-i încuraja și a-i ajuta, oferindu-le sprijinul permanent și, totodată, recunoașterea muncii lor, dincolo de rezultatele frumoase obținute la evaluarea finală. Voluntarii implicați în aceste activități au demonstrat profesionalism, răbdare, tenacitate și perseverență.

Anul acesta, un nou proiect a prins contur, din dorința noastră de a demonstra că se poate, din dorința de a-i învăța pe acești copii că excelența înseamnă mai mult decât acele ore desfășurate în sala de clasă. Proiectul cultural „Folclorul mână în mână cu excelenţa”, cofinanțat de Consiliul Județean Bacău, a oferit șansa acestor copii minunați să cunoască, să înțeleagă și să iubească tot ceea ce este românesc. Astfel, în cadrul celor patru ateliere: Tradiţii uitate, Micii meşteşugari, Obiceiuri şi tradiţii – Artă fotografică, Artişti în devenire, copiii au fost puși în situația de a-și valorifica atât inteligența emoțională, cât și abilitățile practice.
Festivalul-concurs, evenimentul organizat miercuri, 6 noiembrie 2019, a demonstrat că talentul, inteligența, perseverența, bucuria sunt împreună pentru noi, pentru calitatea muncii, pentru a putea conjuga, într-un mod cât mai corect, verbul ,,A REUȘI”.



Implicarea și dăruirea celor 250 de copii cooptați, cât și a tuturor colaboratorilor, voluntarilor au fost exemplare. Mărturie pentru performanţele obținute au fost expoziţiile foarte frumoase organizate cu lucrări, cu fotografii din cadrul atelierelor, care au putut fi admirate la intrare.

Așadar, Proiectul cultural „Folclorul mână în mână cu excelenţa”, realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Bacău, și-a atins scopul. Ne-am bucurat împreună de succesul copiilor din cadrul atelierelor, care ne-au delectat, demonstrând talent și creativitate.

Sperăm că am transmis celei mai tinere generaţii moştenirea culturală care defineşte poporul român. În cadrul atelierelor desfăşurate, copiii au devenit culegători de folclor, descoperind tradiţii ale zonei, de mult uitate, de la păstrătorii de folclor din zonele în care modernismul a pătruns mai greu, dar au devenit şi mici meşteşugari de obiecte tradiţionale populare româneşti, interacţionând cu meşterii populari din zona noastră. Elevii au realizat practic lucrări/obiecte ce ţin de tradiţia şi obiceiurile neamului românesc, învăţând direct de la meşteşugari şi instructori. Astfel, vor preţui mai mult munca depusă, vor înţelege semnificaţia şi importanţa acestor tradiţii, devenind la rândul lor păstrători ai tezaurului nostru folcloric pentru generaţiile ce vor urma și vor păstra identitatea neamului românesc.

Trecem printr-o perioadă a informatizării, a vitezei, a noului în care, de cele mai multe ori, adevăratele valori culturale nu sunt promovate și, astfel, încep să se piardă, să se uite asemenea unei vechi lăzi de zestre: cu toţii ştim că lada de zestre există numai acolo, în casa bunicilor de la ţară. Pentru cei care le cunosc însemnătatea, ştiu că aceste obiceiuri și tradiţii ascund înţelesuri profunde despre relaţiile interumane și despre relaţiile oamenilor cu natura.
Lumea din care face parte ţăranul român, lumea domnului Trandafir, începe încet, încet să dispară, făcând loc unei noi lumi, cea a digitalizării. Câţi dintre tinerii/copiii de astăzi cunosc valoarea unor obiecte populare autentice, de o rară frumuseţe? Câţi mai ascultă cu plăcere cântece populare? Este vina lor că nu pot selecta din tot ce li se oferă, lucrurile de calitate, valoroase din punct de vedere cultural şi spiritual sau noi, adulţii, am uitat să punem accent tocmai pe ceea ce este mai important: lucrurile ce ne definesc ca români?

Iată câteva teme la care trebuie să reflectăm în contextul societăţii actuale, confruntate cu numeroase şi complexe provocări, în care educatorii sunt chemaţi să părăsească algoritmul monoton al rutinei, să apeleze cu mult curaj şi responsabilitate la aplicarea creativă a noilor paradigme.

Inspector şcolar,
Prof. Măndiţa Ciotloş

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri