duminică, 7 decembrie 2025

Festivalul Serilor Băcăuane continuă cu spectacolul inedit al Ansamblului SPIRIT și Alexandru Micu

Filarmonica „Mihail Jora” Bacău invită publicul sâmbătă, 30 august, de la ora 21:00, în Piața Tricolorului, la cea de-a doua seară a Festivalului Serilor Băcăuane, Ediția a IV-a.

Prima parte a serii va aduce în fața publicului o colaborare inedită: Ansamblul de percuție SPIRIT și Alexandru Micu – țambal, într-un spectacol plin de ritm și expresivitate.

Ansamblul SPIRIT, format din tineri muzicieni ai Colegiului Național de Artă „George Apostu” Bacău, sub coordonarea profesorului Mihai Bălan, s-a remarcat prin energie și dinamism, cucerind publicul la nivel local și național. Grupul folosește atât instrumente tradiționale de percuție, cât și creații neconvenționale, oferind sonorități surprinzătoare. Ansamblul a participat recent la Turneul Ansamblurilor de Percuție TAP și la evenimente culturale importante, precum Zilele Orașului Bacău, spectacole dedicate Zilei de 1 iunie sau Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” din Suceava, demonstrând profesionalism și creativitate.

Alexandru Micu, născut la Bârlad, a urmat studiile la Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău și la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, iar ulterior și-a aprofundat studiile în Franța, la Strasbourg, explorând jazz-ul contemporan și muzicologia. Artistul combină tradiția cu modernitatea, clasicul cu improvizația, aducând rafinament și autenticitate fiecărei interpretări.

Împreună, Ansamblul SPIRIT și Alexandru Micu promit un spectacol spectaculos, în care forța percuției și expresivitatea țambalului se întâlnesc într-un dialog muzical plin de energie, emoție și originalitate.



spot_img