Parteneriat educational inedit
Prescolarii de la Gradinita numarul 1, impreuna cu elevii de la Scoala cu Clasele I-IV din cartierul Izvoare si cei de la Colegiul National “Ferdinand I” au initiat un proiect inedit intitulat “Fabrica de martisoare”. Activitatea face parte dintr-un amplu parteneriat educational intre unitatile de invatamânt, bazat pe actiuni de voluntariat.
Anul 2011, fiind declarat “Anul voluntariatului”, la initiativa prof. Adriana Vrabie, director la Scoala “Octavian Voicu” si a prof. Vasile Stoica, de la Colegiul National “Ferdinand I”, s-a initiat un parteneriat educational intre cele doua unitati de invatamânt bazat pe actiuni de voluntariat in care beneficiari si prescolarii Gradinitei cu program prelungit nr. 1, din cartierul Izvoare. Acum, pentru ca deja am intrat in luna martie, s-a organizat o actiune inedita, intitulata sugestiv “Fabrica de martisoare”, impreuna cu Scoala cu Clasele I-IV nr. 1, structura a Scolii cu clasele I-VIII “O. Voicu” Bacau. “Aceste activitati sunt o continuare a proiectului educational «Esti mic – te ajut sa devii voinic», derulat anul trecut in parteneriat cu elevi si profesori de la Colegiul National «Vasile Alecsandri» si Scoala cu clasele I-VIII «Spiru Haret», beneficiari fiind atunci prescolarii Gradinitei nr. 34”, a explicat inv. Georgeta Ilcos, coordonator Scoala nr.1 din cartierul Izvoare. Prima activitate din acest an scolar, derulata prin parteneriatul educational, s-a desfasurat in luna decembrie, cu ocazia sarbatorilor de iarna, activitate in care s-au implicat aceiasi elevi din clasa a V-a A, de la Colegiul National “Ferdinand I”, prezenti si acum la activitatea prin care in “fabrica de martisoare” s-au confectionat felicitari si obiecte diferite ce vor fi oferite cu ocazia Zilei de 8 Martie. Au participat in jur de 25 de copii, dintre care mai mult de jumatate sunt prescolari. “La activitatea de acum, elevii au venit cu diverse materiale pentru ca, impreuna cu prescolarii, sa realizeze martisoare. Drept multumire, prescolarii grupei mari-pregatitoare, condusa de educator Loredana Verman, au oferit invitatilor si un «martisor muzical»”, a mai precizat inv.Ilcos. “Practic, prin aceste activitati urmarim sa aducem impreuna copiii de vârste diferite, proveniti din medii diferite. Fiecare elev de-al meu a luat in grija un mic partener, un prescolar, pentru a lucra si invata impreuna. Este si un prilej de a ne vizita micii prieteni”, a declarat si prof. Vasile Stoica – diriginte clasa a V-a A, CN “Ferdinand I“ Bacau. Urmatoarea activitate din parteneriatul educational va fi o actiune Eco, ce va avea loc in luna mai, iar ultima actiune, intitulata “Impreuna de ziua noastra”, se va desfasura pe 1 Iunie.
Roxana Neagu















