Răzvan Bibire

Dacă am compara ceea ce s-a făcut între 1960-1990 cu ceea ce s-a făcut între 1990-2020, la ce concluzie am ajunge? Din perspectiva strict a cantității și valorii bunurilor create, probabil că în cei 30 de ani de Capitalism s-a produs mai mult decât în cei 30 de ani de așa-zis Comunism. Dar din perspectivă strict socială, ne-a adus Capitalismul ceea ce a făcut Comunismul?

Câte spitale, școli, grădinițe, șosele, drumuri, căi ferate, uzine, fabrici, institute de cercetare s-au făcut în fiecare din cele două etape? Contează PIB-ul? Contează doar în perpectiva din care ceea ce se produce în țară se întoarce către cei care produc. Bine, politicienii noștri, ghidonați de multinaționale, o să vă spună altceva.

Dar, strict din perspectiva unui cetățean fără altă avuție decât forța sa de muncă pe care și-o vinde, contează foarte mult că România are un PIB mult mai mare decât în perioada de dinainte de 1990 în condițiile în care el poate speră să beneficieze doar de foarte puțin din acesta? Oricât ni s-ar arunca praf în ochi, realitatea este că sistemul Capitalist a rămas dator românilor cu foarte multe dintre promisiunile făcute. Era mai bine înainte? Unii ar spune că da, dar răspunsul este greu de dat. Cert este că pentru România s-a făcut mai mult înainte.

Asta se vede cu ochiul liber. Astăzi resursele ne sunt luate pe degeaba și suntem sfătuiți să nu ne împotrivim; sistemul de educație este grav bulversat în vreme ce infrastructura socială se clatină din temelii. Dar ni se spune constant că așa e bine, așa trebuie să se întâmple. Se mai pot îndrepta lucrurile, putem să ne reașezăm pe un făgaș cât de cât normal astfel încât de resursele naționale să beneficieze, în primul rând românii și nu alții? Aș spune că nu în decursul acestei generații și nici în cea următoare.

Actuala generație este condamnată, trăim o etapă plină de confuzii care nu se va putea finaliza decât printr-o explozie care va pulveriza nu doar societatea românească, ci și societatea europeană. Și nu ar fi prima dată când am păți asta. Și nici prima oară când ne-am reveni. Pentru că, vedeți, ca să răsară o pădure, nu e nevoie decât de o singură sămânță. Iar la noi această sămânța există și sunt absolut sigur că va rodi. Doar că va trebui hrănită.