25 aprilie 2024
ActualitateEvenimentul C. D.-Zeletin

Evenimentul C. D.-Zeletin

Dintre cele câteva zeci de coroane pe care le-am văzut (şi fotografiat) în capela din incinta Mănăstirii Samurcăşeşti, judeţul Ilfov, la înmormântarea acad. Constantin Dimoftache-Zeletin, mi-a atras atenţia una care preamărea momentul C. D.-Zeletin în cultura şi ştiinţa românească. Cu adevărat spiritul naţional a cunoscut în făptura sa întruchiparea deplină, adică „un eveniment”.

Pe cât de mult şi-a iubit scriitorul-medic satul natal, Burdusaci, pe atât au făcut localnicii gesturi de pioşenie: în duminica funeraliilor, în toate bisericile din comună a fost pomenit creştinul Constantin, gest ce va fi repetat 40 de zile; în şcoli au fost amenajate colţuri omagiale, iar aparatul administrativ al Primăriei (primarul, viceprimarul, secretarul, administratorul, ofiţerul stării civile) şi delegatul Liceului, Gh. Gherasim, au ţinut să fie prezenţi acolo duminică, 23 februarie.

Pe coroana cu tricolor depusă de Consiliul Local şi Primăria Răchitoasa scria: „Recunoştinţă eternă!”, pentru devotamentul lui C. D.-Zeletin faţă de locurile natale. La sfârşit, sora sa, Gabriela, şi nepoata Despina i-au dăruit primarului Valentin Moraru icoana „Maica Domnului cu Pruncul”, pe care până atunci au sărutat-o cei ce şi-au luat rămas-bun de la răposat. S-a promis solemn că odată ajunşi acasă, răchitoşenii vor inventaria bunurile din casa şi curtea donate de C. D.-Zeletin Primăriei şi le vor pune la adăpost, urmând ca în acest an să demareze lucrările de amenajare a mult aşteptatei case memoriale.



Un cuvânt de consolare a fost transmis familiei din partea dlui Sorin Braşoveanu (preşedintele Consiliului Judeţean Bacău a oficiat, în 2018, ceremonia de acordare a titlului de Cetăţean de onoare al comunei Răchitoasa lui C. D.-Zeletin), iar delegatul sătenilor, Ştefan Chiper, a presărat în raclă pământ de pe mormintele părinţilor: Neculai şi Maria Dimoftache.
În ceea ce mă priveşte, am amintit de cele două interviuri pe care cărturarul mi le-a acordat pentru Revista „Ateneu”, reformulând acelaşi drept legitim: casa Zeletinilor să fie grabnic salvată!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri