25 aprilie 2024
Interviu“Eu n-as lasa aceasta zi fara nod pe ata anului…”

“Eu n-as lasa aceasta zi fara nod pe ata anului…”

interviu cu Iulian Bucur, muzeograf, sef sectie Etnografie, Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” Bacau

A darui un Martisor inseamna a darui o farâma de soare

– România este tara cu cele mai multe traditii, obiceiuri, mituri si legende. Nu o sa vorbim astazi decât despre câteva, in special de cele legate de primavara. Peste câteva zile, tara se va imbraca in alb si rosu, culorile Martisorului, simbol al acestui anotimp, cu o vechime in exprimare de peste 8000 de ani. De unde vine obiceiul impletirii celor doua culori si de a darui celor dragi un martisor?

– Obiceiul martisorului, simbol ancestral al unui vechi scenariu de innoire a timpului in pragul primaverii, este legat, conform traditiei, de momentul mortii si nasterii simbolice a unei zeitati feminine autohtone – Baba Dochia, asa ca sa citam din dictionare… In credinta populara martisorul simbolizeaza funia anului care aduna, prin impletirea celor doua fire, cele 365 de zile calendaristice. Culorile alb si rosu reprezinta cele doua anotimpuri opuse, iarna si vara, in vechile societati traditionale fiind cunoscute doar aceste doua anotimpuri de baza. Traditia Martisorului mai vine din vremea când copiii erau mai frumosi daca erau albi la fata si fetele erau mai frumoase daca erau balaie si era credinta ca soarele care incepe sa straluceasca mai tare din luna martie, le face pe aceste fete sa nu mai fie atât de balaie si n-o sa mai fie iubite de baieti. De intâi martie, inainte de rasaritul soarelui, mamele legau copiilor o moneda la incheietura bratului, legata cu un firisor rasucit. Moneda reflecta razele care veneau pe chipul lor. Se credea ca, in felul acesta, copiii erau aparati de rele si de boli si ca aveau sa fie sanatosi, precum argintul, si rosii la fata, precum culoarea rosie din snur. Fetele isi atarnau firul impletit la gât, la care adaugau la snurul bicolor, impletit din fire de lâna, câte o moneda de argint sau chiar de aur, pentru a le apara de soare.



– George Cosbuc scrie intr-un studiu: “Scopul pastrarii Martisorului este sa-ti apropii soarele, purtându-i cu tine chipul, iti da putere, frumusete, veselie, sanatate, iubire si curatie de suflet. V-ati gândit vreodata, ca a darui un Martisor inseamna a darui o farâma de soare?”, se intreaba poetul.

– Foarte adevarat si frumos spus. Obiceiul mai vine si din vremea când taranii sarbatoreau schimbarea anului pe 1 martie, atunci era Anul Nou, schimbarea anilor nu se petrecea pe 1 ianuarie. Vedeti si acum, copiii spun ca primul anotimp era primavara, este o oarecare contradictie, prima luna a anului este ianuarie, care este luna de iarna. Mai sunt si alte credinte, de exemplu, in Bucovina, martisorul este firul zilelor din an tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile pe munte, asemanator firului vietii omului tors la nastere de catre ursitoare. Culoarea alba reprezinta frigul iernii ce se incheia iar cea rosie caldura verii ce urma in mod firesc in calendar.

cel mai vechi martisor din Expozitia de etnografie de la Complexul Iulian Antonescu

Sa daruim martisoare celor mici, sa le protejam inocenta si puritatea

– Si la noi, dar si in alte zone, fetele, femeile, mamele, invatatoarea primesc martisoare, barbatii nu. Mai ales copiii ofera martisoare.

– Au fost mai multe etape. Este foarte probabil ca la inceput, demult, foarte de demult, sa fi fost altfel. Mamele daruiau martisoare copiilor. Mai apoi, in vreamea comunismului, aici in Moldova, barbatii si baietii primeau martisoare de la femei si fete, iar de 8 Martie barbatii si baietii daruiau femeilor si fetelor. Si este foarte posibil ca acest schimb aproape ritual sa fie o mostenire a Dragobetului care tocmai disparuse, “se ascunsese”. Mie mi-ar placea ca in scoli, de 1 Martie, profesorii sa ofere martisoare elevilor, noi, adultii, sa daruim martisoare copiilor, asa ar fi frumos, asa ar fi firesc, noi, oamenii care avem puterea sa daruim copiilor care sunt neajutorati martisoare pe 1 martie si nu ei noua, care, intr-un fel ne “cumpara” simpatia cu un martisor. In mod normal, firesc, asa ar trebui sa se intâmple, sa le daruim martisoare celor mici, sa le protejam inocenta, puritatea.

– Exista credinta ca dupa 12 sau 30 de zile, depinde de obicei, martisorul sa fie agatat de crengile unui pom frunctifer. Ce semnificatie are aceasta traditie?

– Martisorul era purtat, in unele zone timp de 12 zile sau pâna la anumite sarbatori de primavara, pâna la inflorirea pomilor fructiferi sau a unor arbusti precum macesul. Exista un studiu serios, facut sub egida Academiei Române, in care sunt consemnate aceste particularitati. Cel mai frumos fel de a te desparti de martisor se intâmpla intr-o comuna din judetul Bacau, cred ca Beresti Tazlau, unde martisorul se poarta pâna la 1 mai, dupa care se lega de un maces, iar tinerii beau vin din sita, vin rosu, cum este firul rosu de la martisor, cel putin asa au marturisit batrânii satului etnografilor. In alte parti se considera ca agatatul simbolului primaverii intr-un pom care da roade, aduce belsug in gospodarie, curatenie sufleteasca si noroc in anul agricol care a inceput. Vedeti, in toate miturile, traditiile este vorba de fir, fie el alb sau rosu, uitati-va si la bisericile noastre, le inconjuram cu o funie rasucita, are aceeasi functie, acelasi sens primar ca si firul de la martisor, fir pe care il legam de mâna ca sa ne inconjoare, sa ne protejeze, sa ne tina inauntru, pentru ca de afara, din exterior, sa nu intre lucrurile rele. Aceste este sensul firului, si nu l-am inventat noi. Martisorul clasic, cum il stim, a suferit in timp mari modificari si nu toate in bine, daca ne uitam in locurile unde se vând astazi martisoare, martisoare!, vedem tot felul de combinatii, martisoarele sunt confectionate din materiale care nu mai nimic in comun cu ideea traditionala de martisor: cauciuc, lemn, pânza, plastic, sticla.

Magia darului

– Am ajuns unde ne doare. Martisorul, de la puritatea lui, de la rolul lui ancestral s-a ajuns la ceva comercial, la kitsch, doar in mintea noastra mai staruie ideea aceea de martisor.

– Martisorul, astazi, nu mai este un dar, ci este un cadou, s-au schimbat lucrurile, asa se intâmpla si la Craciun, si la Anul Nou, de 8 martie, nu mai dam daruri, nu mai daruim, care avea un alt sens, acum facem cadouri. Darurile se dadeau deschis si exista un schimb de priviri, un schimb frumos de gesturi, astazi cadoul este ascuns, legat, si surpriza va fi ce este inauntru, gestul este strain de dar. Vedeti, Martisorul astazi este ca o pastila de la farmacie, aseptic, nici nu-l mai atingi pe om, este intr-un tub de plastic pe care nici nu-l mai pui in piept, il arunci in geanta alaturi de alte lucruri, alaturi de alte “martisoare” pe care le faci cadou sau le ai pregatite pentru cadou. Darul are magia lui, cadoul este altceva, ceva inchis, nu ne mai atingem, nu ne mai privim in ochi. Darul inseamna legaturi vechi care se sedimenteaza in timp.

In ultimele zile de facultate, impreuna cu Mari

– Mergeti, prin natura profesiei, la sate, acolo unde ar trebui sa se mai pastreze aceste obiceiuri, traditii, curate, cu semnificatia lor de inceput. Se mai pastreaza, mai exista acele ritualuri?

– Este posibil, se mai pastreaza, insa mascat, mai supravietuiesc subteran. Profesoara mea de etnografie, Irina Nicolau, o mare profesoara si o mare doamna, ne spunea ca rolul nostru tocmai acesta este, sa reusim sa gasim, sa cautam in gospodarii, in mintea taranului, unde trebuie sa fi supravietuit povestile, traditiile, obiceiurile. Satul nu mai este asa cum a fost descris de Scoala lui Gusti, de nenumaratele cercetari care au aratat satul arhaic, viata si obiceiurile lui.

– Când eram copil, mama imi dadea câteva martisoare sa le daruiesc la scoala, invatatoarei, unor colege, dar si unul, cel mai frumos, pe care invatatorul il punea la un fel de expozitie, in clasa, pe hol, alteori la Caminul Cultural. Le vedea toata scoala, parintii.

– Sigur, in lumea satului existau diferite momente când oamenii se aratau pe sine, hora era un priliej de a se arata pe sine, hora era un loc unde deveneai, te aratai, erai deja matur. Mersul la biserica nu era numai o intâlnire cu Dumnezeu, la biserica oamenii mergeau si sa se vada, sa comunice, sa schimbe priviri. Asa si cu martisorul mamei, cu gândul invatatorului. Am vazut in multe muzee din scoli asemenea expozitii, cum, fapt imbucurator, se amenajeaza tot mai multe muzee in care localnicii aduna obiecte folosite de strabunii lor. Este o modalitate impotriva uitarii, de pastrare peste timp a traditiilor, a culturii traditionale.

– Venirea primaverii, vestita de martisor, este marcata si de alte obiceiuri, traditii, este inceputul anului agricol, al vinului, al pestelui…

– Iata, se apropie Sfântul Gheorghe, incepe Anul pastoral, oile sunt scoase la pascut, este si o vorba, la Sfâtul Gheorghe se cearta câinii, la Sf. Dumitru se cearta stapânii. Este si anotimpul reinnoirii naturii. Este si o zi miraculoasa, Bunavestire. Astazi ne este greu ca in aceasta zi sa facem ce faceau batrânii nostri, calendarul lor era pe stil vechi. De Bunavestire mergem si ascultam cucul, el ne spune tot ce ni se va intâmpla in acest an, numai ca pe 25 martie nu cânta cucul, doar de pe la 7 aprilie incepe timid sa ne raspunda la intrebari. Cucul este o pasare importanta in economia taraneasca, este meteorolog, oracol, vestitor. Noi l-am inlocuit cu Google.

Fara traditii suntem mai saraci si lipsiti de aparare

– Obiceiurile, traditiile, miturile ne-au insotit mii de ani, acum suntem mai saraci, mai lipsiti parca de aparare. Timpurile au evoluat, vechile obiceiuri sunt inlocuite astazi de altele care nu au reusit inca sa convinga, sunt, nu-i asa, in tranzitie. Mai sunt sanse pentru a le scoate iar la lumina, la viata?

– Undeva s-au ascuns, iar noi, etnografii, cercetatorii, avem si aceasta menire, sa le gasim. Insa nu trebuie sa ne facem iluzii, nu putem intoarce roata istoriei, ar fi un nonsens. Ar fi o fortare artificiala. Uitati-va si in magazinele satesti, o sa gasiti martisoare, sau ceea ce se numeste astazi martisor, ceea ce nu mi se pare firesc. Am vazut ca s-a pierdut un simbol extrem de important. Cele doua fire, alb si rosu, erau innodate intr-un nod simbolic, ceea ce insemna ca trebuia sa inchizi locul, sa protejezi, se forma acea fundita inconfundabila, acum nodul lipseste, firele sunt lipite, masina care face firele nu stie sa faca si noduri!

– Poate ca ar trebui sa organizam cursuri, sa mergem la sate, dar si in orase, in scoli pentru a redescoperi martisorul traditional.

iulian bucur

– M-am pronuntat asupra mersului timpului, cu toate avantajele si dezavantajele lui. Da, am sa va dau un exemplu: colega mea, Lidia Enescu, impreuna cu Otilia Horoiu, tocmai se afla acum intr-o gradinita din Bacau unde ii invata pe copii sa confectioneze martisoare traditionale, autentice. Noi suntem câtiva oameni, insa eu cred ca mai sunt resurse, mai ales in rural, invatatori, profesori, educatori, batrâni ai satului care pot sa mai faca ceva in acest sens, insa va fi ca un incubator, ceea ce nu vine din inima, din suflet, din credinta, are putine sanse da dainuie. Discutia este mai ampla, sunt specialisti din alte domenii care spun ca o data disparute, un animal, o specie, nu mai avem nicicum sa le mai reintoarcem de la pieire. Asa se intâmpla in natura, in viata, sunt alte vremuri, suntem alti oameni, multe traditii si obiceiuri le mai traim doar simbolic. Este bine sa ne amintim, sunt obiceiurile noastre, zestrea noastra.

Nu putem aduce tot satul in muzeu

– Muzeele nu sunt doar cladiri, adaposturi pentru ceea ce vrem sa conservam, sa pastram, el, prin specialistii de aici, are si rolul de cercetare. Sunteti muzeograf, etnograf, sef de sectie, in ce se materializeaza aceasta activitate?

– Da, pe cartea mea de munca scrie muzeograf, termnul de etnograf este putin pretentios, marii etnografi ii putem numara pe degete. Lucurile se intâmpla normal, firesc, ai informatii, cercetezi, alteori vin oameni cu diferite obiecte la muzeu, iar daca este pretios, valoros, unicat, atunci poti sa iei decizia de achizitie sau de donatie. Cântarim bine, deoarece depozitele noastre sunt pline, arhipline. Peste câteva generatii, etnografii nu vor mai merge pe teren, ei vor sapa aici, sub muzeu, in depozite. Trebuie sa fim cumpatati, nu putem aduce tot satul in muzeu. Sectia de Etnografie de aici a luat fiinta pe un nucleu format din zestrea primita de la parintele Heisu de la Racaciuni. Cu pasiune, cu devotament, cu pasi normali, treptat, Dorinel Ichim si apoi Fedosia Rotaru au constituit ceea ce avem noi aici.

– Aveti martisoare in muzeu?

– Avem, sunt foarte vechi si sunt intr-un depozit, le scoatem doar la ocazii, cum ar de exemplu 1 martie. Le pastram cu grija, fac parte din comorile noastre.

– Iulian Bucur are competente si in istoria artei, il vad destul de des in public, este critic, prezinta expozitii de arta plastica, de etnografie.

Cu Mara, asteptand autobuzul

– Am terminat Istoria si teoria artei, la Universitatea din Bucuresti. Dupa un stagiu intr-o galerie de arta si o incercare de a ma descurca pe cont propriu, am ajuns la muzeu. Când eram in liceu m-am gândit prima data ca as vrea sa lucrez la un muzeu. Am vizitat muzeul de istorie din Bacau, eram singurul vizitator, era foarte frig, insa exponatele erau atât de frumoase, incât m-au cucerit. Si visul mi s-a implinit. Câtiva oameni au avut incredere in mine, nu am sa-i numesc aici, oferindu-mi posibilitatea de a lucra la muzeu. Imi place ceea ce fac, sotia este pictor, lucreaza la Centrul de Cultura “George Apostu”, aveam doi copii. Locuim la Nicolae Balcescu, facem toti patru naveta in Bacau, venim dimineata impreuna, plecam seara la fel, cu autobuzul. Sunt solicitat uneori, de muzeu sau de artisti, ca inainte de deschiderea unei expozitii, asa se obisnuieste, este o traditie in Bacau si nu numai, sa spun câte ceva despre autor, despre opera lui. Criticul de arta nu este purtatorul de cuvânt al artistului, este purtatorul de cuvânt al propriilor sale gânduri. Opera este mai frumoasa decât gândurile artistului, el a daruit-o publicului si, sigur, isi va urma drumul ei, independent de creator, ea nu-i mai apartine, chiar daca este legat pecuniar de ea. In aceste conditii, criticul nu poate decât sa invite publicul sa judece, sa priveasca singur opera.

– Domnule Bucur, ce facem de 1 Martie, ne ducem la taraba si cumparm un asa-zis martisor sau inceram sa confectionam noi unul autentic, simplu?

– Eu mai intâi as incerca sa fac dupa propriile puteri, apoi m-as duce la tarabe, oricum n-as lasa aceasta zi fara nod pe ata anului…

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri