Premiera piesei «The Silent Woman», întâmplată undeva în decembrie 1609 sau ianuarie 1610, nu se știe cu exactitate, nu a fost chiar cum anticipa autorul, Ben Jonson, contemporan, rival și polemic al lui Shakespeare. În primul rând, publicul nu a aplaudat și ovaționat la final și, mai ales, verișoara regelui, Lady Arbella Stuart, s-a plâns că ar exista o referință la persoana sa în intrigă iar regele James I a interzis piesa, care se va mai juca abia peste 50 de ani.

Care era problema?

În actul V, scena I este adus în discuție “prințul Moldovei și amanta sa, Epicoene”. Epicoene este un personaj din piesă, presupus femeie, de fapt un băiat travestit în cadrul unei intrigi pentru a se pune mâna pe o avere. Nu asta importă neapărat, ci referința la “prințul Moldovei”. În mod curios, o astfel de referință există și în piesa «The Knight of the Burning Pestle”, a lui Francis Beaumont, în 1610, unde actul IV, scena 2 se petrece într-o încăpere a palatului regelui Moldovei, a cărei fiica, Pompiona, se îndrăgostește de un cavaler englez. Acesta îi refuză dragostea spunând că inima sa îi aparține femeii de serviciu al unui cizmar din Londra Pompiona se plânge că nu-l poate însoți, pentru că toată viața a visat să bea bere englezească. Nimic deosebit, aici. Totuși, cum a remarcat profesorul Ioan Botez, în 1914, nu poate fi o coincidență că doi autori dramatici, în aceeași perioada, au făcut referițe la un prinț moldovean. La 10 februarie 1610, ambasadorul venețian la Londra îi scrie Dogelui său despre piesa de teatru și reacția Arbelei: “[Lady Arbella] se plânge că, într-o anume comedie, a fost introdusă o aluzie către persoana sa și rolul jucat de Prințul Moldovei. Piesa a fost interzisă. Excelența Sa este foarte mulțumită și este determinată să obțină în Parlament pedepsirea anumitor persoane, nu știm care”.

A existat prințul?

Profesorul Botez, cunoscător al literaturii și mediului britanic, face o cercetare la 1914 și descoperă că problema prințului moldovean și-au pus-o și istoricii literari englezi. În afară de unul singur, toți au considerat că e vorba de o invenție. Doar John Nichols, găsește un document semnat de un anume Rowland White, la 7 noiembrie 1607, care scrie de la curtea contelui Shrewsburry că “turcul și prințul Moldovei pleacă acum”. “Turcul” a fost identificat ca Mustafa Pașa, ambasadorul Porții la Londra. Pe baza documentelor istoriografice românești, I. Botez îl identifica pe prinț în persoana lui Ștefan Bogdan, nepot al lui Petru Rareș și strănepot, deci, al lui Ștefan cel Mare.

Cine era Ștefan Bogdan?

Tatăl său, Iancu Sasul, fusese domn timp de trei ani în Moldova. Domnitorul fuge în Polonia la 1582 cu 50 de care cu aur și bunuri. Ajuns în Liov, însă, este omorât și jefuit. Văduva sa reușește, însă, să între în grațiile regelui, trăiește bine până în 1593, când decide că a venit momentul să-și pună fiul pe tron. În urmă intrigilor de la Constantinopol, turcii decid să-i dea lui Ștefan tronul Munteniei. Dar Muntenia e sub conducerea lui Mihai Viteazul care nu cedează, după cum știm, iar prințul se întoarce la Constantinopol, să se ocupe de intrigi mărunte. Încercarea de la 1597 de a-i lua tronul Moldovei lui Ieremia Movilă eșuează și tânărul scapă cu viață doar pentru că i-a căzut cu tronc Marelui Vizir, care l-a luat ca paj. După ce Marele Vizir cade, tabăra lui Ieremia Movilă cere capul lui Ștefan, așa că maică-sa pune să fie spânzurat un nefericit și spune că prințul a fost omorât. Ștefan fuge la 1601 în Anglia, de unde se întoarce un an mai târziu cu scrisori de recomandare pentru sultan și cu bani pentru mituit oficialitățile de la regina Elisabeta I, interesată brusc de zona est-europeană. Sprijinit de ambasadorul britanic, se ocupă cu intrigile, dar la 1604 ajunge la închisoare. Evadează la 1606 travestit în straie femeiești și pleacă din nou în Anglia, unde rege era James I.

O comoară revendicată

La Londra, Ștefan stoarce bani de la rege dar obține și o scrisoare de recomandare către Marele Elector de Brandemburg, cumnat al monarhului. Scrisoarea, datată 15 octombrie 1607, adeverea că Ștefan Bogdan era nepotul lui Petru Rareș. De ce avea nevoie de această scrisoare? Voievodul moldovean îl împrumutase pe Marele Elector cu 200.000 de galbeni ungurești iar Ștefan voia să pună mâna pe acești bani. Din nefericire pentru el, mai existau și alții care râvneau această comoară, drept pentru care prințul moldav avea nevoie de niște pile. În timpul cât a stat la Londra, Ștefan Bogdan își anunță și intenția de a se căsători cu Lady Arbella Stuart.

Cine era Arbella Stuart?

Lady Arbella era descendentă din Tudor al VII-lea, ca și James I. Când a murit Elisabeta I, aceasta nu avea copii, așa că s-a căutat un nou rege. La un moment – dat s-a luat în considerare proclamarea Arbellei Stuart ca regina, însă, până la urmă, a fost preferat regele Scoției, James IV, care a devenit James I al Angliei. O căsătorie a Arbellei cu un prinț străin punea poziția lui James în pericol, mai ales că Ștefan Bogdan anunță public că această căsătorie urmărește să o pună pe Arbella pe tronul Angliei. “O referire la «prințul Moldovei» în prima decadă a secolului XVII era fără îndoială legată de cariera picarească a lui Ștefan Janiculo [Janiculo este evident numele «Iancu» stâlcit. Iancu îl chema pe tatăl său – nn], pretendent la tronul Moldovei, Drepturile sale erau slabe, dar a obținut sprijinul Elisabetei și a lui James I, spre exasperarea ambasadorului otoman care scria că ar fi vrut ca suveranul să nu mai plece urechile către acești nenumărați indivizi care se intitulează prinți. Notorietatea lui Bogdan a crescut când a anunțat că intenționează să se căsătorească cu Arbella Stuart, pentru a o ajuta să obțină tronul Angliei”, se arată în “Art Made Tongue-Lied by Authorithy; Elizabethan and Jacobean Dramatic censorship”, de Janet Clare.

Arbella, arestată

După acest anunț, Arbella Stuart este arestată. Ambasadorul francez la Londra, Antoine Lefevre de la Boderie, scrie regelui său detaliile acestei afaceri. Conform “Arbella Stuart; a biography”, publicată în 1913 de B. C. Hardy, Arbella dorea să se căsătorească cu prințul Moldovei și în ultimele patru-cinci luni, se transformase dintr-o puritană strictă într-o catolică ferventă. “[Arbella] a fost arestată seara târziu, spune La Boderie, interogată timp de trei ore de Privat Council, și, apoi, trimisă, strict păzită, în propriile apartamente, unde nimeni nu avea voie să o viziteze”, scrie Hardy. Arbella se va împăca, apoi, cu vărul său, și-i va promite că nu se va căsători niciodată cu un străin, primind, în schimb, permisiunea sa deplină de a lua ca soț pe orice bărbat care îi va plăcea atâta timp cât acesta era loial regatului.

Cum se sfârșește povestea

Ștefan Bogdan pleacă cu scrisoarea către Marele Elector al Bradenburgului care nu-i dă toți cei 200.000 de galbeni, ci o sumă mult mai mică. Cum această suma nu-l ajută să pună mâna pe tronul Moldovei, întors la Constantinopole, se turcește sub numele de Ahmed, sperând că va fi numit Sangiac în vreo provincie. Și, într-adevăr, în 1612 e numit Sangiac de Brusa, unde uneltește la transfomarea țărilor românești într-un unic pașalâc spre a fi numit Beglerbegul lor. Arbella Stuart se căsătorește în secret cu William Seymour, lord Beauchamp, descendent și el din Tudor al VII-lea. Temându-se pentru tron, deoarece cei doi ar fi putut emite pretenții, James I îi închide în locuri diferite. Cei doi evadează, dar corabia în care se afla Arbella este interceptată în apropiere de Calais. E închisă în Turnul Londrei și moare în 1615, după ce refuză să mai mănânce.

Concluzii

Ar fi putut deveni Ștefan rege al Angliei? Faptul că era de viță domnească, l-ar fi îndreptătit, probabil, să primească cel puțin titlul de “prinț consort”. Ar fi reușit să devină Arbella regină? Există zvonuri despre o posibilă “revoluție” care ar fi urmat să fie declanșată în acest scop. Cert este că James I s-a temut de așa ceva, fapt pentru care a respins și cererea regelui Poloniei, care voia să se căsătoreasca cu Arbella. A fost cunoscută povestea legăturii dintre Lady Arbella și Ștefan Bogdan? Cu siguranță că se bârfea despre asta dacă doi autori dramatici au considerat că aluziile introduse în textele lor vor fi înțelese de public. Ce s-a întâmplat cu cei 200.000 de galbeni? Iată o buna întrebare…



PUBLICITATE