Inainte de 1990, era un interes special pentru informarea tinerilor cu privire la marile evenimente, personalitati, momente din viata omenirii. Editura „Ion Creanga“ publicase un sir de lucrari din seria „Enciclopedia copiilor“, coordonata de Patita Silvestru, iar I. M. Stefan – ca sa dau doar un nume – devenise cunoscut pentru lucrarile de popularizare a stiintei.
In 2012, un profesor de limba si literatura româna, Marin Popescu-Diculescu, imbie cititorul tânar indeosebi, cu „Filozofii de viata… si de moarte“, despre lumea prin care au trecut cei dinaintea noastra, dar si despre aceea pe care o recunoastem destul de repede azi. „Interferente“-le (subtitlul cartii) dintre trecut si prezent, dintre esenta si aparenta, dintre planurile vazute ori nevazute ale lumii se recunosc in simpla enumerare a unor titluri: „Inaugurarea Canalului de Suez si Aida lui Giuseppe Verdi“, „Ucenicul vrajitor Bismark, un Richelieu al Germaniei“, „Tragedia de la Katyn, din 1940, comemorata printr-o alta tragedie in 2011“ etc.
Modalitatea de a-si construi miniaturile este si ea originala. Pentru exemplificare, ne oprim la portretul unui om al bisericii care a modificat fundamental conceptia asupra binelui in secolul al XX-lea: „O sfânta a zilelor noastre – maica Tereza, ingerul celor saraci“. Pentru inceput, i se aduna in 4-5 rânduri datele esentiale ale personalitatii, din care e de retinut opera ecumenica, sintetizata la nivelul unei singure propozitii: „Intr-o lume a suferintei si ignorantei, maica Tereza a fost Sfânta Intunericului“. Urmeaza biografia detaliata a calugaritei catolice (1910-1997), presarata cu citate semnificative: „Daca nu exista Dumnezeu, atunci nu exista nici suflet“ (rationament expus intr-un jurnal intim) sau „A fost dorul meu, gândul meu din tinerete sa fac un lucru frumos pentru Domnul“ (raspuns dat unui ziarist englez). Doua distinctii – din câteva primite – spun totul: Premiul Nobel pentru Pace pe 1979 si, respectiv, Presidential Medal of Freedom (1985) – treapta ultima de recunoastere civila in S.U.A. Cea mai cunoscuta maica din ultimul veac a venit de doua ori in România, ocazie cu care a intemeiat in Bacau un centru de caritate. Portretul se incheie cu o concluzie („Sa faci bine tuturor celor care au nevoie“) si cu precizarea surselor bibliografice: „Istorie si civilizatie“, „Lumina“, „Magazin istoric“, „Historia“.
De o prezentare ampla se bucura declaratiile testamentare ale lui Vasile Alecsandri, formulate la 21 sept. 1886 si publicate in numarul din aprilie 2010 al revistei „Istorie si civilizatie“. Ca un adevarat documentarist, Marin Popescu-Diculescu reproduce textul integral al testamentului, inclusiv nota privitoare la patrimoniul natural: „Dorinta mea este ca (…) frumoasa lunca de pe malul Siretului sa nu se taie niciodata in mod de a fi desfiintata“. Averea urma sa fie impartita intre Paulina (sotia), Maria (fiica) si Academia Româna. Aceasta din urma primea „toate manuscrisele“ poetului. Au urmat insa alte doua testamente: al Margaretei si Elenei Catargi, nepoatele scriitorului, care in 1914 doneaza Academiei Române curtea cu ingradirea si ecareturile aflate pe mosia Mircesti, pentru „a eterniza memoria bunicului lor“. La rândul ei, Paulina redacteaza un nou testament, al sau, pentru ca mobila si casa din Mircesti sa treaca in stapânirea Academiei Române. O precizare distincta priveste imobilul, care trebuie „sa se pastreze in stare buna si sa se faca muzeu national“. Din 1957, avem o casa memoriala „Vasile Alecsandri“ la Mircesti, care dupa 1990 a trecut in patrimoniul public al Consiliului Judetean Iasi.
Cartea este intens populata cu personaje dintre cele mai diverse: Moise si Orfeu, Alexandru cel Mare si Nero, Decebal si Vlad Tepes, Hitler si Stalin, Iorga si Hasdeu etc. Fiecare dintre acestea, impreuna cu povestea lor, reactualizeaza o lume aducatoare de povete pentru tineri ori mai putin tineri. Cu alte cuvinte, istoria umanitatii, asa cum ne-o infatiseaza scriitorul – sine ira et studio, adica -, este o oglinda obiectiva a eternului pelerinaj in cautarea absolutului.


PUBLICITATE