20 aprilie 2024
Actualitate,,Eminescu nu a fost nici religios, nici nereligios. El a fost un...

,,Eminescu nu a fost nici religios, nici nereligios. El a fost un geniu”

Ce proiecte editoriale aveţi, pe termen scurt? Am dat buzna cu această interogație și în culisele prof. univ. dr. Ștefan Munteanu. Eminescolog consacrat, tradus/publicat și de edituri occidentale, onorat de importante premii academice, dar și de premii ale criticii literare sau filosofice, are sufletul lipit de orice nuanță care ar putea spori, prin cercetare și evaluare, fascinația universului eminescian. Există deja un Eminescu al lui Ștefan Munteanu, cu irizări inedite, cu sublime prăpăstii și piscuri metafizice nebănuite, cu doruri de Absolut pe care până acum doar abia le-am ghicit. Când mă apropii de acest Eminescu al lui Ștefan Munteanu știu că mă așteaptă nu doar un Poet, un Filosof, un Om al Cetății, ci mai ales un spirit care mă îmbogățește mereu cu tulburătoare întrebări… Să ascultăm șoaptele din culise…

„Se întâmplă uneori, spune scriitorul-filosof Ștefan Munteanu, ca provocările unui prieten să-ţi tulbure liniştea, chiar dacă prietenul are bune intenţii. Efectele unei asemenea întâmplări mă apasă acum, când ziaristul Ion Fercu se interesează de proiectele mele editoriale pentru următoarea perioadă. Vreau să spun că, deşi este vorba despre o chestiune personală, eu tot amân răspunsul. Acum, dacă am fost luat prin surprindere, neavând scăpare, trebuie să-mi asum formularea unui asemenea răspuns, ştiind că «orice promisiune dată este o datorie curată».

Pe de altă parte, aceeaşi provocare, venită din partea aceluiaşi prieten, poate avea şi un efect terapeutic, în măsura în care mă obligă să-mi pun mai multă ordine în intenţii, să îmi revăd angajamentele şi neîmplinirile. Pentru că, pe măsură ce trece timpul, deşi îmi doresc să fiu mai autoexigent, comit şi abateri de la promisiuni.



Revenind la chestiune, trebuie să spun, de la început, că nu aş vrea să pornesc noi proiecte de cercetare, întrucât am deja unul care mă cuprinde în totalitate. Este vorba, se ştie cred, de «Proiectul Eminescu». Ştiu că pot fi asemuit cu un «căpcăun», întrucât merg, cumva, împotriva curentului. Chiar simt, adesea, în jur, o respiraţie ironică slobozită de oameni pe care îi consideram prieteni. Eu însă îmi asum libertatea gândirii şi simţirii proprii.

Spuneam deja, în scurta prefaţă la primul volum din «O istorie a opiniilor privind filosofia lui Eminescu» (2017), că sunt în febra căutărilor de argumente la care să raportez intuiţiile mele. Cred adică faptul că Eminescu a înţeles poezia în felul său, a înţeles filosofia în felul său, a înţeles relaţia omului cu natura şi cultura în felul său şi, a procedat în felul său, genial. Eminescu a înţeles că nu este suficient să fie numai poet, ori numai filosof. A înţeles că trebuie să conjuge valenţele poeziei cu cele ale filosofiei, pentru a se apropia cât mai mult de Absolut, cu mintea, sensibilitatea şi imaginaţia sa, geniale. Dacă am sau nu dreptate, Eminescu să mă judece!

Deocamdată, mă judecă cititorii şi nu este rău deloc. Cititorilor le spun că am învăţat de la Noica să nu mă odihnesc în Călinescu. Şi, fără odihnă, lucrez la cel de-al doilea volum din «O istorie…». Acesta sper să apară măcar în 2019. Deocamdată poposesc asupra operei lui Garabet Ibrăileanu.

Dar până la volumul al doilea, intenţionez ca şi în 2018 să reuşesc o lucrare, tot despre Eminescu, care, până în prezent, nu ştiu cum se va intitula. Vor fi tot comentarii la poziţiile unor eminescologi cunoscuţi. În centru se va situa poziţia dezvoltată de Rosa del Conte, care susţine că Eminescu a fost un «geniu religios», o afirmaţie care nu prea poate fi probată. Iată, spre exemplu, ce spune şi N. Steinhardt: «Nu-l consider pe Eminescu ca pe un mare poet religios. E un mare poet filosofic, cosmogonic, metafizic…». Dar iată ce spune şi Al. Ştefănescu: «În realitate, Eminescu – judecând după opera lui, nu pe baza unor presupuneri – este structural un necredincios». Eu cred că Eminescu nu a fost nici religios, nici nereligios. El a fost un geniu. Mă opresc aici, dar nu înainte de a mulţumi sincer pentru provocare”.

Așadar, 2018, 2019 – și încă multă, multă vreme -, tot cu inima lipită de Eminescu…

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri