duminică, 21 decembrie 2025

Elevi premiati de Fundatia „Alexandru Safran”

Scoala “Dr. Alexandru Safran” din Bacau a primit vizita unor oaspeti de seama, condusi de nimeni altul decât prof.univ.dr. Avinoam Safran, fiul lui Alexadru Safran. Cu aceasta ocazie, pentru al doilea an consecutiv, cinci elevi ai scolii au primit si premii de excelenta din partea Fundatiei “Dr. Alexandru Safran” din Elvetia. “Este vorba despre acei elevi cu merite deosebite, a explicat prof. Maria Creanga, directorul scolii. Dintre acestia s-a remarcat Marius Stoian, premiat si anul trecut, care a obtinut locul I la olimpiada judeteana de chimie, dar si o mentiune de la Ministerul Educatiei. O alta eleva premiata este olimpica, iar acum a fost admisa pe primul loc, la Colegiul Militar din Cimpulung Moldovenesc. O dovada ca aceste premii ajuta si stimuleaza”. Premiile au fost inmânate de prof.univ.dr. Avinoam Safran, acum seful Clinicii de Oftalmologie al Facultatii de Medicina a Universitatii din Geneva, caruia i-a fost alaturi prof.univ.dr. Carol Iancu, de la Universitatea ”Paul Valéry” Montpellier, directorul Scolii de Înalte Studii ale Iudaismului din Franta, dar si solista Sarah Iancu, violoncelista la Orchestra Nationala "Capitole" din Toulouse, Franta. “Sunt foarte emotionat ca acum sunt in orasul in care s-a nascut si a trait tatal meu, a declarat in exclusivitate pentru cotidianul «Desteptarea». El iubea limba româna, aici a crescut, aici a fost educat si ma bucur ca acum exista si o scoala care ii poarta numele. A fost un om care s-a consacrat educatiei si sunt bucuros ca ideile lui sunt continuate aici, la scoala. Este foarte important ca elevii premiati constientizeaza faptul ca aceste premii vin de la personalitatea celui care a fost Alexandru Safran.” Premiile au constat intr-o diploma de excelenta si 200 de dolari pentru fiecare elev. “Sunt elevii merituosi ai scolii, alesi de catre conducere. Noi suntem astazi aici, pentru a ne mai aminti de cel care a fost Alexandru Safran”, a adaugat si prof.univ.dr. Carol Iancu. In cadrul manifestarii, prof. Avinoam Safran a vorbim despre expunerea "Amintiri privind parintele meu, Dr. Alexandru Safran”, iar, in premiera in România, prof. Carol Iancu a prezentat ultima sa carte aparuta recent si in limba româna intitulata "Alexandru Safran si Soahul neterminat în România. Culegere de documente (1940-1944)". Tot cu aceasta ocazie, prof. Carol Iancu a primit si titlul stiintific de Doctor Honoris Causa al Universitatii ”Al.I. Cuza” Iasi. “In 2008, prof. Carol Iancu mi-a propus sa initiem anumite activitati care sa prezinte personalitatea lui Alexandru Safran. Asa ca intr-o prima faza, Scoala 15 a primit numele ilustrului doctor, iar in 2009 si o alee bacauana a fost intitulata «Aleea Alexandru Safran». Apoi au venit aceste premii, care vor deveni o traditie”, a explicat si prof. Gabriel Stan, directorul Casei Corpului Didactic Bacau si initiatorul acestui amplu proiect. La eveniment au participat elevi, studenti, cadre didactice, precum si reprezentanti ai Federatiei Comunitatilor Evreiesti din România, seful Cancelariei rabinice, membri ai Comunitatii Evreiesti din Bacau, autoritati publice locale si judetene.
Roxana Neagu



spot_img