-a interviu cu Ioan Apostol, primar 28 de ani in comuna Filipesti
– Domnule Apostol, un cunoscut de-al dumneavoastra imi spunea ca v-ati nascut primar. Este adevarat?
– Ha, ha, ha. Nu am auzit-o pana acum. Ce pot scorni oamenii… Nu, eu sunt nascut in judetul Neamt, am fost opt frati acasa, tatal meu a fost pictor, pictor de biserici, iar eu am fost un copil normal, crescut in cultul dragostei de munca si in mare cinste. Nici prin gand nu-mi trecea ca voi fi primar. Am fost mecanic, am facut scoala tehnica la Brasov si am fost repartizat la Filipesti. In 1974, conform sarcinilor de partid si de stat a venit marea incercare: mi s-a propus sa fiu primar, am acceptat si apoi greu m-am mai lasat.
Santajat pentru a fi primar
– Cum sa stai, domnule, 28 de ani intr-o primarie? Sa fii primar?
– Nu stiu nici eu. 28 de ani si cateva luni. A trecut vremea. Cu o mica halta de sase luni la Saucesti, am fost primar numai in Filipesti. Despre episodul Saucesti as vrea sa mai vorbim. Era politica rotatiei cadrelor. Eu eram primar de 15 ani aici si m-au fortat, da, m-au santajat sa ma duc la Saucesti.
– Cum, adica, v-au santajat? Te santajeaza cineva sa-ti dai demisia nu sa fii primar. Este o pedeapsa?
– Dupa mine era o pedeapsa. Saucesti este la 20 de kilometri, eu aveam probleme acasa, trebuia sa fac naveta. Atunci nu era ca acum, practic erai legat de glie, plecai dimineata si te intorceai noaptea. Eu aveam trei copii, baiatul lucra in Armata, la Bucuresti. Si mi-au spus, era unul Maciuca secretar cu cadrele, “fetele nu sunt ale noastre, dar baiatul lucreaza in Armata, Armata este a noastra, daca nu te duci la Saucesti, baiatul zboara din Armata. Clar?” Cu o asemenea convingere nu am avut nicio sansa. M-am dus la Saucesti. Acolo m-a prins Revolutia. Anii au trecut si oamenii ma tot alegeau si realegeau. Si inainte de Revolutie, si dupa. Impreuna am facut multe lucruri bune in Filipesti.
Primarul era moasa comunala
– Inseamna ca eu stau acum de vorba cu un milionar. Se castiga bine la primarie.
– Pai, aveti ceva experienta. Vedeti vila asta unde stau, masinile din curte, conturi prin Elvetia, am sa va dau codurile sa le verificati… Sa fim seriosi. Am o casa modesta, o masina ca tot romanul si 700 de metri de teren. Eu nu am bagat mana. Asa am fost educati, in spiritul corectitudinii, al muncii. Nu am avut nicio intentie de a ma imbogati, nici n-aveam timp sa ma gandesc. Am acolo o rezerva pentru zile negre. Eu am fost fericit in viata, insa nici necazurile nu m-au ocolit. Domnule, eu dorm bine ca nu suna Politia, DNA, ANI. Ma suna doar copiii, prietenii, rudele.
– Ati fost primar 16 ani inainte si 12 ani dupa Revolutie. Care sunt asemanarile si deosebirile?
– Ca prima asemanare: a fost greu de fiecare data. Munca, munca si inainte si acum. Parca era mai greu atunci. Deosebirile? Primarul era atunci pana si moasa comunala, el ara, el semana, cultiva, strangea darile, repara scolile, podurile, drumurile, uda culturile, facea educatie. Nimic nu se facea fara primar, el raspundea in fata partidului de tot ce misca prin comuna, ziua si noaptea. Era belit pentru orice buruiana de pe marginea drumului. Numai bani nu facea, atunci banii veneau de la judet, nu erau programe, bugetul era cu numele, daca vroiai sa faci ceva in comuna trebuia sa mergi cu caciula in mana sa te milogesti. Astazi? Ai mai multa libertate, dar nu ai bani.
– Inseamna ca inainte de Revolutie nu prea ati facut mare lucru in comuna…
– Eroare, eroare. Credeti ca ma mai propuneau sau ma mai alegeau oamenii? M-am zbatut, ceream, deschideam usi, intram, ieseam astazi fara nimic, reveneam maine. M-am chinuit ani buni sa ne repartizeze si noua bani pentru cateva apartamente, 24 apartamente. Le-am facut. M-am dus apoi la prim-vicepresedintele Manoliu si ne-a prins in plan in 1979 cu drumul de la Filipesti la Carligi, drum facut cu raspundere, a tinut pana acum trei ani, cand a fost modernizat, nu ca acum, nu tin nici doi ani. Pot fi mandru, chiar daca satul nu era in prim plan nici atunci, eu am construit si reparat toate caminele culturale din comuna, am tinut scolile pe linia de plutire si, de ce nu, mandria noastra, Casa de Cultura “Radu Beligan”, construita cu banii cetatenilor. Si am facut agricultura. Toata suflarea era pe camp, de la elev la primar. Asta era politica. A fost buna, a fost rea, timpul o poate spune. N-a fost viata usoara pentru primari. Erau si multe aberatii. Nu aveai cui te plange, inghiteai in sec si mergeai mai departe, nu faceai tu, puneau pe altul, nimeni nu avea timp si nici loc pentru comentarii.
Prim secretarii umblau cu procurorii dupa ei prin comune
– Va mai amintiti o intamplare care v-a marcat?
– Da. Au fost multe, insa va spun una. Atunci era regula de fier: daca venea un sef mai mare prin comuna, trebuia sa te gaseasca intr-un sfert de ora, daca nu te gasea iti taia ziua, te dadea afara, te sanctiona. Intr-o seara, vine prim-secretarul Ion Bogdan Baluta (Dumnezeu sa-l odihneasca!) in comuna. Ma gaseste la Galbeni, nici nu-mi raspunde la salut si ma ia “Mai idiotule, cretinule, mai nenorocitule”, si dai, si dai, ca nu pot reproduce chiar tot. “De ce lasi animalele pe fanat, ce le mai dai la iarna de mancare?”. Niste vite au scapat din cireada si pasteau pe fanat. “Te dau afara, te arestez” si spune unuia care era cu el sa dea telefon dupa procuror. Eu am inghetat, am simtit o moliciune in organism, transpiratie, o caldura peste tot si simteam ca ma duc jos. M-am gandit in secunda aceea la sotie, la copii, la prestigiul meu. Se invartea cerul cu mine. El a observat, nu era rau la suflet, la inima, insa era spurcat la gura, si m-a luat dupa umeri, a schimbat tonul, mi-a spus ca sunt baiat bun, harnic, nu mai stiu ce mi-a mai zis, insa nu s-a lasat, sa pun oamenii la treaba, ca a doua oara va fi jale. A plecat, iar eu am ajuns in spital cu Salvarea: cardiopatie ischemica, boala “mostenire” de la fostul regim. De atunci iau zilnic tratament, cate 8-9 pastile pe zi.
Milionar la necazuri
– Ce va fac copiii, nepotii?
– Am trei copii, baiatul este colonel economist doctor in Armata romana, in Bucuresti, una dintre fete este medic, sef de policlinica la Tg. Mures, profesor universitar doctor, si o alta fata, psiholog, plecata de multi ani in Canada, stabilita acolo, masterat, doctorat, profesor, inspector scolar. Am fost in toamna la ea. O duce bine, la fel si ceilalti doi din Romania. Am doua nepoate, sunt mari de acum, sunt tare mandru de ele. Uite, domnule, asa sunt eu milionar. Si mai sunt milionar la necazuri. Vorbim noi altadata.
– De ce sa vorbim altadata. Vorbim acum.
– Sunt chestiuni personale. Eu le-am trait, le traiesc. Nu vreau sa ma planga nimeni, nu le-am spus nimanui. Sotia a facut un transplant de rinichi la Cluj, i-a dat mama ei un rinichi. A fost cumpana vietii ei, insa dupa sapte ani s-a infectat si a trebuit sa-l scoata afara. Acum face dializa de doua ori pe saptamana. A lucrat in invatamant, este pensionara. Si pentru ca nu era destul, fiica mea din Canada a fost nevoita sa faca si ea un transplant de rinichi, de data asta i-a dat fratele ei un rinichi. Noi n-am stiut nimic, decat dupa ce au avut loc operatiile. Daca fiul meu m-ar fi intrebat, nu stiu ce sfat i-as fi dat. Acum e bine. Mergem inainte, viata-i frumoasa, dar e scurta.
– E frumoasa… Dupa Revolutie ce le-ati mai promis oamenilor pentru a va alege?
– Daca in 1992 am candidat ca independent, dupa aceea am trecut la un partid, la PSD, primarul fara un partid in spate nu face mare branza prin comuna. Asta-i situatia. Lumea era bulversata dupa Revolutie, nu stiam unde mergem, cum functioneaza mecanismul. Am invatat impreuna. Ce-am facut? La oameni nu trebuie sa le promiti, trebuie sa faci. Drumuri, am facut iluminatul public, am adus bani de la SAPARD printre primele comune din judet si am introdus apa potabila in patru sate, fiecare cetatean are apa in casa, canalizare la Filipesti. Am vrut mai mult, am finalizat dosarul pentru gaze naturale si am montat conductele. Am ridicat o biserica, un camin pentru batrani, am reparat si modernizat toate scolile, dar si Casa de Cultura. M-ati intrebat de diferente. Diferenta este ca acum nu ai bani, trebuie sa te lupti pentru ei, sa faci programe, sa faci proiectare, documentatii, Romania nu are bani, ei trebuie atrasi de la UE. Este o lectie dura, iti trebuie putere, carte, vointa. Ai nevoie ca oamenii sa fie alaturi de tine, fara consilieri buni, nu faci nimic. Nu conteaza ca-i comunism, capitalism, nevoile oamenilor sunt aceleasi. Ma bucur ca am reusit sa introducem incalzire centrala in toate scolile si in toate bisericile. Pare putin, insa in vremurile de acum as putea fi multumit.
Daca voi nu ma vreti, eu va vreau
– Multumit, dar oamenii nu v-au mai ales in 2008.
– Nu. Am fost foarte afectat, insa mi-a trecut. Nu mi-am facut campanie, nu am avut bani, am zis ca eu castig oricum. Unii mi-au zis ca stiu ca eu am muncit, insa au vrut sa vada si cum este cu un primar mai tanar. Acum vor sa-l schimbe. Am pierdut la putine voturi. Vorbeste lumea ca s-a umblat cu bani, eu nu stiu, fiecare raspunde pentru ce face. Stiu un candidat care a pierdut la un vot. Au numarat si ras-numarat aia voturile, asa a ramas.
– Mai vreti la Primarie?
– Da, ma gandesc. Mai este ceva timp, am numai 65 de ani. Am sa vad care va fi atmosfera atunci, voi vedea daca ma va sprijini partidul, ca in 2008 nu m-a ajutat cu nimic, mi-a dat 20 de galeti, auziti, 20 de galeti, ce naiba puteam face cu 20 de galeti, sa castig alegerile la Filipesti? Daca am sa vad ca mai am sustinere, sigur voi candida, mai sunt multe de facut in comuna si simt ca le pot face, acum stiu pe unde se deschid usile, stiu unde sunt banii. Cine aduce bani in comuna este ales pe viata primar. Le voi spune oamenilor la timpul potrivit. Sa fii primar poate deveni o meserie, alegerile nu sunt un concurs?
Blestemul romanului
– Care este cea mai mare nemultumire a fostului primar Ioan Apostol?
– Domnule, stii care este cea mai mare nemultumire a mea? Ca s-a distrus tot dupa Revolutie, si CAP-urile, si fermele de stat, si asociatiile, si SMA-ul. Nu a mai ramas nimic. De ce? Erau ale noastre, la multe am pus si eu umarul. Praful s-a ales, tot s-a furat si s-a distrus. Acum nu au oamenii dupa ce bea apa. Puteam fi cea mai bogata comuna din judet. Erau 450 de tractoare, 450 de oameni mancau o paine, mecanici, soferi, 6000 de capete de animale, 6000! Mii de hectare de pamant. Erau 1400 de navetisti, lucrau la oras, altii lucrau in agricultura. Acum? Pensia sociala, pensia de la stat si alocatiile pentru copii. S-a instalat saracia si la Filipesti, peste 1000 de hectare raman in fiecare an nelucrate. Cum se poate? Iata, ca se poate. Stiti ca in ultimii doi ani nu a plecat niciun elev la facultate din comuna? Niciunul. Avem elevi buni, si aici, dar si la liceele din Bacau, insa parintii nu-i pot ajuta, nu-i pot sprijini pentru a urma o facultate. Ce vom face? Blestemul pe capul romanului: sa distruga si o ia mereu de la capat. Nu invata nimic din trecut, din istorie.
– Dupa 46 de ani de munca, care este suma de pe fluturasul de pensie?
– O alta lovitura pentru mine a fost decizia de pensie. Va dati seama, ma asteptam la o pensie mai buna, insa am 1700 de lei, imi ia impozit 200 de lei si mai raman cu aproape 1500 de lei. Cum vi se pare? Sunt milionar? Am fost decorat cu Ordinul Muncii cls. III de Ceausescu, Serviciul Credincios de Basescu, sunt Cetatean de Onoare al comunei, dar si al comunei unde m-am nascut, Primar de 4 stele, m-a premiat si biserica. Nu am muncit degeaba. Am cu ce ma lauda la nepoti. Nu a disparut omenia si respectul in tara asta. Cu ele ne vom reveni. Poate.
– Domnule Apostol, ce ar trebui facut la sate pentru a le scoate iar la lumina?
[ad#stire] – Greu de spus. Multi isi dau cu parerea, promit, insa in 20 de ani nu s-a facut nimic, s-a distrus fizic, dar s-a distrus si moral, educational, pe planul constiintei. Eu asa vad lucurile. In primul rand trebuie intarita scoala, apoi sa avem grija de copii, de tineret, sa nu-i pierdem, nu ne costa foarte mult, mult ne vor costa investitiile, investitii in infrastructura, in locuri de munca, mai ales in locuri de munca, numai cu pamantul taranul nu iese la liman. Mai trebuie ceva. Cine descopera acel ceva, a dat lovitura.
Gheorghe Baltatescu
